Televiziunea prin internet Netflix a fost criticată de un grup de activişti împotriva consumului de tutun, pentru că în programele sale originale există cele mai multe scene cu personaje care fumează, scrie nme.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţia nonprofit americană The Truth Initiative, care luptă împotriva consumului de tutun, a făcut un studiu al serialelor originale ale Netflix şi a aflat, astfel, că această televiziune difuzează cele mai multe scene în care apar personaje fumând.

The Truth Initiative au vizionat cele 14 cele mai populare show-uri pentru spectatorii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, dintre care şapte aparţin Netflix, iar alte şapte provin de la televiziuni tradiţionale, din perioada 2015 – 2016.

Netflix a difuzat 319 scene în care a fost utilizat tutun, de două ori mai multe decât la televiziuni tradiţionale.

„Stranger Things” a avut cele mai multe astfel de „incidente” – cu un total de 182. „The Walking Dead”, show difuzat de AMC, s-a situat pe cel de-al doilea loc în clasament, cu 94 de scene.

Alte patru seriale Netflix au apărut în top, înainte ca în clasament să figureze şi un show difuzat de o televiziune tradiţională. Acestea au fost „Orange Is The New Black” (cu 45 de scene în care apare consum de tutun), „House Of Cards” (41), „Fuller House” (22) şi „Making A Murderer” (20).

Potrivit preşedintelui şi directorului executiv al organizaţiei The Truth Initiative, Robin Koval, dezvoltarea serviciilor de TV la cerere a însemnat „reapariţia fumatului pe ecrane, promovând un obicei fatal pentru milioane de tineri uşor de influenţat”.

Netflix şi alte servicii de streaming nu sunt obligate să respecte aceleaşi restricţii în privinţa conţinutului ca televiziunile prin satelit şi cablu.

Un purtător de cuvânt al Netflix a spus pentru Variety că reprezentanţii televiziunii sunt „interesaţi să afle mai multe despre studiu” şi că „sunt fericiţi că show-urile de divertisment prin streaming sunt mai populare ca oricând şi că nu poate fi spus acelaşi lucru despre fumat”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.