Primul spectacol la Teatrul Muzical Ambasadorii care se va juca live, sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00, este "Păcală şi Tândală", de Roman Vlad, un musical plin de umor, care aduce în faţa publicului lumea satului românesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regia montării îi aparţine lui Atila Vizauer, decorul şi costumele sunt creaţia Vioricăi Petrovici, iar coregrafia este semnată de Alis Gheorghe.

Artiştii invită publicul la un spectacol ce binedispune, o comedie dinamică, plină de învăţături, ai cărui protagonişti sunt cei doi binecunoscuţi eroi justiţiari, bine disimulaţi sub o cuceritoare dar aparentă simplitate. În această variantă scenică aventurile lui Păcală şi Tândală sunt îmbrăcate în haina muzicii şi dansului de inspiraţie folclorică.

Biletele pot fi achiziţionate atât online, de pe platforma Ticketstore.rohttps://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii, cât şi fizic de la Casa de bilete, deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Naţional al Copiilor, cu o oră înainte de spectacol (în limita locurilor disponibile).

Programul lunii mai continuă cu "Povestea Florii - Soarelui", un musical special, dedicat iubitorilor basmului şi folclorului românesc autentic, care se va juca în zilele de sâmbătă 22 mai, de la ora 18.00 şi duminică 23 mai, de la ora 11.00.

Concepţia spectacolului este semnată de Daniel Jinga, manager general interimar al Operei Naţionale Bucureşti, dirijor al Orchestrei Metropolitane Bucureşti şi maestru de cor al ONB, alături de Adrian Naidin, violoncelist, compozitor şi interpret vocal. Scenografia este creaţia Vioricăi Petrovici, iar coregrafia a fost gândită de Alis Gheorghe.

Marţi, 1 Iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, este programată încă o reprezentaţie a musicalului "Păcală şi Tândală", de la ora 18.00.

O nouă producţie muzicală a Teatrului Muzical Ambasadorii va avea premiera tot în luna iunie. Este vorba despre "Figaro Style", adaptare după opera "Bărbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini. Regia montării îi aparţine lui Dan Tudor, care îmbină o capodoperă muzicală cu una teatrală, într-o viziune modernă, conturând un spectacol foarte actual. Viorica Petrovici, maestră în zugrăvirea şi nuanţarea culorilor este autoarea scenografiei, iar dirijorul Ciprian Teodoraşcu semnează aranjamentul muzical. La pian interpretează Andrei Ştefan Racu.

Primele reprezentaţii se vor desfăşura în zilele de sâmbătă, 12 iunie, şi duminică, 13 iunie, ambele de la ora 18.00. Acestea vor fi urmate de încă o serie de două reprezentaţii, în zilele de sâmbătă 26 iunie, de la ora 18.00, şi duminică, 27 iunie, de la ora 11.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.