Teatrelli caută trei performeri din Bucureşti pentru un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Goethe din Bucureşti şi Forumul Cultural Austriac, care se înscrie în linia strategică a dezvoltării zonei de teatru-experiment iniţiată de Teatrelli. Intitulat "The Others" şi conceput de Ioana Păun, spectacolul este o suită de performance-uri 1:1, în care fiecare performer urmează să interacţioneze cu câte un spectator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul "The Others" caută trei performeri din Bucureşti, disponibili pentru trei zile de repetiţii şi trei zile de reprezentaţii în perioada 19-25 septembrie 2022, care au experienţă în practici de relaţionare cu publicul.

Aplicaţiile se realizează exclusiv online pe platforma https://forms.gle/8gvTKBwMk1j11AoW9.

Sunt solicitate: o probă video pre-înregistrată care se încarcă direct în platforma de înscriere (fiindcă unul dintre performance-uri implică plânsul, proba video presupune acest tip de manifestare emoţională), o scurtă descriere a maxim două proiecte realizate de artişti, care au, într-o formă sau alta, o componentă de interacţiune cu publicul.

Deadline-ul pentru înscriere este 26 august (inclusiv). Rezultatele vor fi anunţate pe 1 septembrie.

"The Others" este o suită de performance-uri 1:1 (un performer şi un spectator) care îşi propune să releve modul în care ne poziționăm în relație cu ceilalți în contexte afective. Ele se petrec în două locuri şi în spaţiul public dintre ele: Teatrelli şi Institutul Goethe din Bucureşti, iar actorii selectaţi vor interacţiona cu fiecare persoană din public. Sunt căutaţi artişti care au dezvoltat un interes special legat de provocările ultimilor ani - imprevizibilitate, volatilitate, pericol, distanţare - şi care au abilităţi de relaţionare, empatie, luare de decizii.

Proiectul este conceput de Ioana Păun și a fost prezentat într-o primă variantă în timpul rezidenţei regizoarei la MuseumsQuartier din Viena, în 2021.  Echipa proiectului este formată din: Ioana Păun (concept), Synne Genzmer (curator, parte din echipa de curatori a celebrului Kunsthalle Vienna timp de cinci ani),  Grig Burloiu (coder şi compozitor) şi Biatrice Cozmolici (manager de proiect).

"The Others" este produs în parteneriat cu creart/Teatrelli, Institutul Goethe din Bucureşti şi Forumul Cultural Austriac şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Onorariul acoperă 3 zile de repetiţii (19, 20 şi 21 Septembrie 2022) şi 3 zile de reprezentaţii (22, 23 şi 25 Septembrie 2022).

Ioana Păun este regizoare şi performance artist. Lucrează şi face cercetare artistică la nivel internaţional. Proiectele ei au fost susţinute de importante instituţii naţionale şi internaţionale precum: Le phénix scène nationale, Theatre Royal Stratford East, Theatre les Tanneurs, MNAC, Teatro Luna Chicago, Schauspielhaus Vienna, Teatrul Maghiar din Cluj, Europalia sau Live Art Development Agency. Temele abordate de artistă se focusează pe înţelegerea comportamentului uman, în special în situaţii feroce şi condiţii extreme (economice, politice sau de sănătate). Având studii la UNATC Bucureşti şi Goldsmiths Londra, Ioana a fondat Programul de Arte Performative al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, printre primele de acest gen din România. În 2021, Ioana a debutat în cinema cu scurtmetrajul ”Emilia Hosu are HIV” care a câştigat premii la festivaluri precum TIFF sau FEKK Ljubljana.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.