Teatrele de pe Broadway vor rămâne închise până în luna mai a anului viitor, din cauza pandemiei, a anunţat vineri Broadway League, care a subliniat că aproximativ 100.000 de oameni se bazează pe sălile din New York pentru a supravieţui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valorea biletelor cumpărate pentru spectacole programate până pe 30 martie 2021 va fi returnată.

Comunitatea teatrală din New York spera să revină pe scenă în ianuarie 2021. Data de redeschidere a teatrelor a fost amânată de mai multe ori până acum şi nu este exclus să fie din nou schimbată. Totul depinde de evoluţia pandemiei.

Teatrele sunt închise din luna martie, astfel este înregistrată cea mai îndelungată perioadă în care The Great White Way nu are activitate.

„Cu aproximativ 97.000 de lucrători care se bazează pe Broadway pentru a trăi şi cu un impact economic anual de 14,8 miliarde de dolari pentru oraş, suntem angajaţi să redeschidem cât de curând ne vor permite condiţiile să facem asta. Lucrăm neobosit cu multipli parteneri pentru a susţine industria odată ce vom ridica din nou cortinele”, a spus Charlotte St. Martin, preşedinta Broadway League, citează Variety.

La 12 martie, când au fost suspendate reprezentaţiile, 31 de musicaluri şi spectacole de teatru făceau parte din stagiune, inclusiv 8 noi show-uri ce urmau să aibă premiera. 

Broadway League a mai transmis că negociază cu oficialii locali şi statali pentru a găsi cel mai sigur mod de a redeschide teatrele. 

Deja mai multe producţii, precum „Frozen” (Disney), „Hangmen” (Martin McDonagh) şi „Who’s Afraid of Virginia Woolf” (Edward Albee), cu  Laurie Metcalf în rol principal, au anunţat că nu îşi vor relua reprezentaţiile când Broadway-ul va fi redeschis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.