Târgul de carte SF&Fantasy Final Frontier va avea loc pe 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor din Bucureşti. Vizitatorii vor găsi la târg volumele speciale pregătite de edituri, colecţii de cărţi specializate pentru juniori şi adolescenţi de la Nemira, Paladin, Tritonic, Corint, BooksExpress şi Tracus Arte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expozanţii aduc la târg şi alte produse: benzi desenate (HAC!BD), figurine, jocuri (Red Goblin) şi obiecte artizanale (Nyx Art, WizzArt Room), expozanţi privind tehnologia (Academia inventeaza.ro - programare şi robotică, ResearchX Development - imprimante 3D). 

Editura Nemira va prezenta titluri din colecţiile Nautilus, Young Adult şi Anticipaţia.

Printre noutăţile de la târg, la oferte speciale vor fi ”Cercul de piatră I şi II”, de Diana Gabaldon (continuarea seriei Outlander), ”Armada”, de Ernest Cline, ”Soarele umbrit”, de N.K. Jemisin, a doua parte din seria ”Vise întunecate”.

La stand vizitatorii pot cumpăra romanul ”Arhanghelul Raul” cu autograful autorului, Ovidiu Eftimie.

Sâmbătă, de la ora 13.00 cititorii sunt aşteptaţi la o lectură în avanpremieră din romanul ”Terra XXI: Epoca inocenţei”, de Adrian Mihălţianu (în curs de apariţie în colecţia Nautilus).

De la 13.45, cititorii vor asista la discuţii despre noutăţile science fiction şi fantasy de la Nemira împreună cu Horia Nicola Ursu, Ovidiu Eftimie şi Liviu Szoke (surprizele editoriale din următoarea perioadă, seriile ”Marea sfărâmată”, ”Marile descoperiri”, seria de autor Strugaţki, reeditările romanelor clasice ale lui Philip K. Dick şi multe altele).

Romanul este povestea următorilor treizeci de ani, în care omenirea ajunge în sfârşit pe Marte şi priveşte chiar dincolo de ea. Miliardarii lumii preiau puterea şi vor să schimbe fundamental societatea umană. Între o Americă cufundată într-un neofascism high-tech, o Europă răvăşită de naţionalism şi o Chină tot mai îndrăzneaţă porneşte o luptă globală pentru putere, în care sunt prinse destine, visuri, speranţe, vieţi. Oamenii se transformă treptat în cyborgi. Oraşele, în stupi. 

Adrian Mihălţianu este un jurnalist bucureştean. Pasionat de tehnologie, istorie şi economie, este prezent de-a lungul anilor cu articole şi editoriale pe aceste teme în principalele cotidiene româneşti. Saltul de la jurnalist auto la scriitor de science fiction îl face în 2011, cu ediţia în engleză a primului volum din saga Terra XXI, publicată în regim propriu pe Amazon. În 2017, publică o ediţie revizuită şi mult extinsă a acestui volum, în limba română, în colecţia Nautilus de la Nemira.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.