Zeci de meşteri mari, cei mai pricepuţi olari, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori vin din toate zonele ţării cu lucruri frumoase, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, începând de vineri până duminică, de la ora 10.00 la 18.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La târgul Cadouri de Crăciun, puteţi admira şi cumpăra: jucării, nuieluşe, măşti, ii, podoabe, opinci, scoarţe, coşuri de nuiele, străchini, oale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, piperniţe, găvane, lingurare, linguri, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, clopoţei, zurgălăi, dar şi cozonaci, mere, miere, plăcinte, cofeturi, plante medicinale, ţuică.

Sâmbătă, 10 decembrie, între orele 11.00-16.00, vizitatorii târgului vor putea asista la o animaţie muzicală cu Marian Sandu şi Taraful din Teleorman, unii dintre puţinii lăutari care mai excelează în interpretarea cântecelor de dragoste de pe Vlaşca şi Teleorman. Aceşti muzicieni, ce îşi asumă cu fermitate repertorii şi stiluri străvechi, sunt ca o veste bună într-o lume ce pare să-şi abandoneze încet-încet tradiţiile muzicale.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi, studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 3 lei.

Intrarea la târg se face prin strada Monetăriei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.