Executivi din media şi din industria de divertisment sunt îngrijoraţi de impactul pe care l-ar putea avea Brexitul asupra companiilor lor, unii dintre aceştia, din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord sau din alte ţări, considerând că acesta ar putea însemna şi sfârşitul „erei binge-watching”, potrivit rezultatelor unui studiu recent realizat de compania de avocatură DLA Piper, scrie hollywoodreporter.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Studiul a fost realizat printr-un chestionar distribuit la nivel internaţional, către 246 de consilieri şi executivi din media, precum şi printr-o serie de interviuri.

Rezultatele studiului arată că 69% din respondenţii din Regatul Unit sunt îngrijoraţi de impactul pe care l-ar putea avea ieşirea din Uniunea Europeană.

Între altele, respondenţii se întreabă dacă un potenţial Brexit „abrupt”, prin care Regatul Unit ar renunţa la accesul complet la piaţa unică a UE, pentru a avea control deplin asupra frontierelor sale, ar putea reprezenta „sfârşitul erei binge-watching”.

Dintre cei 69% de respondenţi din Regatul Unit care sunt îngrijoraţi în legătură cu impactul Brexitului, 40% au spus că principala lor îngrijorare este accesul la piaţa unică. Alţi respondenţi au spus că prioritatea lor este „claritatea în jurul felului în care vor fi afectate modelele de licenţiere între teritorii”, în timp ce alţii au spus că sunt preocupaţi de o lipsă de claritate în sistemul juridic.

„Studiul vine într-un moment în care companiile media anunţă niveluri record de investiţii în conţinut online pentru a îl distribui în afara pieţelor locale. Cu 82% dintre respondenţi spunând despre conţinutul over-the-top (OTT) că reprezintă un domeniu de mare dezvoltare în afacerile lor, este clar că procesul Brexit va afecta întreaga industrie – atât pe cei care importă, cât şi pe cei care exportă conţinut din Regatul Unit”, arată un rezumat al rezultatelor raportului. 

„Mesajul care a apărut în urma studiului nostru este că reprezentanţii multor companii media din Regatul Unit şi din altă parte consideră că un Brexit abrupt ar putea cauza daune imediate considerabile, subminând armonia din media şi din sectorul de divertisment, pe care a intenţionat să o stabilească strategia pieţei unice digitale europene (…) Este posibil să apară probleme cu privire la mai multe zone pentru care existau legi armonizate, afectând mass media – de la publicitate la servicii on-demand”, a spus Nick Fitzpatrick, partener şi copreşedinte pentru departamentul de media, sport şi divertisment la DLA Piper.

El a adăugat că după Brexit, companiile de media vor trebui să lucreze îndeaproape cu legiuitorii pentru a se asigura că obţin acordurile de care au nevoie, întrucât consumatorii de conţinut din jurul lumii vor continua să ceară ce anume vor să urmărească şi când vor să urmărească.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.