Strada Radu Beller din Capitală devine în 3 şi 4 octombrie un spaţiu expoziţional temporar în aer liber. Evenimentul aduce sculptura contemporană în afara cadrului obişnuit al unei galerii. Expoziţia care reuneşte 28 de lucrări şi instalaţii semnate de opt artişti: Alin Carpen, Darie Dup, Alexandru Marinete, Alexandru Papuc, Alexandru Ranga, Elena Scutaru, Ovidiu Toader şi Victoria Zidaru. Curatoriată de Reka Csapo Dup, a fost construită pornind de la relaţia dintre lucrări şi spaţiul stradal.
„Expunerea în exterior, pe carosabil, a impus o anumită scară a sculpturilor şi o prezenţă capabilă să susţină vizual spaţiul. În acelaşi timp, selecţia a urmărit lucrări care propun forme, materiale sau soluţii plastice mai puţin convenţionale şi care pot produce o întâlnire directă cu categorii foarte diferite de public. Pentru că, spre deosebire de spaţiul unei galerii, strada nu îşi selectează privitorii”, spune Reka Csapo Dup.
Programul extinde experienţa expoziţiei prin activităţi în care publicul poate lucra direct cu materiale folosite în sculptură sau poate contribui la o lucrare colectivă realizată pe parcursul celor două zile. Copiii vor putea participa la ateliere de modelaj şi de amprentă în ipsos, iar în Piaţa Dorobanţi vor fi organizate activităţi de explorare a formelor şi materialelor din spaţiul urban.
Galeria Beller include şi standuri dedicate sculpturii de mici dimensiuni, cu lucrări disponibile pentru achiziţie. Restaurantele şi terasele participante vor completa programul prin traseul „Gustă Beller”, construit în jurul unor procese comune sculpturii şi bucătăriei.
Sâmbătă seara, Galeria Beller intră în circuitul Nopţii Albe a Galeriilor. Tot în seara de 3 octombrie va fi proiectat filmul „Scrisoare imaginară a lui Constantin Brâncuşi”, în regia lui Cornel Mihalache, proiecţie realizată cu sprijinul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, cu ocazia a 150 de ani de la naşterea artistului.
Galeria Beller se deschide sâmbătă, 3 octombrie, la ora 10:00 şi rămâne deschisă până seara. Duminică, programul va continua până la ora 18:00.
Participarea la expoziţie şi la activităţile publice este gratuită.




























