Compania Spotify a anunţat miercuri că baza de abonaţi plătitori înregistrează 130 de milioane, la nivel global, o creştere cu 6 milioane în primul trimestru al anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În total, până la finalul lui martie, Spotify era accesat lunar de 286 de milioane de utilizatori.

Compania a precizat că cifrele pentru ultimul trimestru au depăşit aşteptările. 

„În ciuda incertitudinii globale provocate de Covid-19 în primul trimestru, afacerea noastră a fost la înălţimea aşteptărilor sau le-a depăşit. Pentru al doilea trimestru şi restul anului, previziunile noastre pentru principalii indicatori de performaţă rămân neschimbate, cu excepţia veniturilor, asupra cărora au impact scăderea publicităţii şi modificările în ratele de schimb valutar”, a transmis compania, citează The Hollywood Reporter.  

Cât despre lichidităţi, Spotify a transmis că dispune de 1,8 miliarde de euro.

Daniel Ek, CEO al Spotify, a subliniat miercuri „profundele” modificări aduse de pandemie şi a spus că rămâne neclar când lucrurile vor reveni aproape de normal. El a mai spus că podcast-urile originale Spotify au continuat producţia în timpul crizei sanitare, unele crescând frecvenţa şi cu noi show-uri lansate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.