Spectacolul “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, producţie a Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” Bucureşti, a primit o nouă nominalizare, după cea la Gala UNITER, la Gala Premiilor Radio Romania Cultural, care va avea loc pe 20 martie, la Teatrul Odeon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spectacolul “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, după Mark Haddon, a primit o nouă nominalizare, în cadrul Galei Premiilor Radio Romania Cultural, ediţia a XVII-a. Spectacolul este nominalizat şi la Gala Premiilor UNITER, unde Bobi Pricop îşi dispută Premiul pentru cea mai bună regie, iar Ciprian Nicula - Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal.

Regizorul Bobi Pricop şi echipa spectacolului ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” (după Mark Haddon, adaptarea Simon Stephens, traducerea Andrei Marinescu, scenografia Adrian Damian, videoproiecţii Dan Adrian Ionescu & Mizdan Negatron, muzica Alexei Turcan, light design Andrei Florea, cu Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu) sunt nominalizaţi la categoria Teatru, în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de tradiţie la care Radio Romania Cultural premiază cele mai importante reuşite ale culturii din anul 2016, pentru nouă categorii: poezie, proză, teatru, film, arte plastice, ştiinţă, muzică, educaţie, proiecte culturale şi festivaluri.

În cadrul galei, Premiul de Excelenţă îi va fi oferit marelui actor Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti, preşedintele Uniunii Teatrale din România, ”pentru tinereţea de spirit şi de faptă a omului de teatru în calitate de actor, regizor, manager şi eminent promotor al valorilor naţionale şi universale ale artei spectacolului”.

A XVII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural va avea loc luni, 20 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti. Spectacolul va fi transmis în direct onair şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.