Teatrul Naţional din Bucureşti a programat duminică, la 170 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale, spectacolul „D-ale carnavalului”, cea mai recentă montare semnată de regizorul Alexandru Dabija. Publicul este invitat să se fotografieze la masă cu Nenea Iancu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„D-ale carnavalului” este pus în scenă într-o viziune inedită, apropiată de ritmul şi tonalităţile contemporane, un spectacol antrenant şi provocator, care şi-a cucerit repede publicul, bucurându-se totodată şi de apreciere din partea criticilor de specialitate.

În foaierul teatrului, înainte şi după spectacolul „D'ale carnavalului” de duminică, publicul se va putea fotografia „la masă cu Caragiale şi alţi câţiva prieteni ai săi, printre care şi George Coşbuc”, a transmis TNB. 

Întreaga trilogie satirică a celui mai important dramaturg român, Ion Luca Caragiale, a văzut luminile rampei pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. „O noapte furtunoasă” a avut premiera la data de 18 ianuarie 1879, „O scrisoare pierdută” la 13 noiembrie 1884, iar „D’ale carnavalului”, pe 8 aprilie 1885.

În repertoriul curent al TNB se mai joacă „O scrisoare pierdută”, într-o adaptare semnată de Horaţiu Mălăele. După 10 ani de la premiera „Scrisorii”, una din cele mai personale viziuni care au dat unicitate programului „Caragiale 2012 la TNB”, Horaţiu Mălăele propune pentru 2022 o versiune spectacologică „revăzută şi adăugită”. Dacă în 2012, regizorul Mălăele optase pentru renunţarea la întregul act 3 al comediei lui Caragiale, în ianuarie 2022, „O scrisoare pierdută” a revenit pe scena TNB cu toate ingredientele savuroasei istorii de amor şi intrigă politică.

În următoarea perioadă, viitoarele două reprezentaţii ale spectacolului „D-ale carnavalului” sunt programate consecutiv, pe 12 februarie de la ora 20.00 şi pe 13 februarie - la matineu, de la ora 11.00.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.