O rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX, recuperată din mare după zborul ei inaugural din 2016, a fost lansată din nou din Florida, joi, în cadrul primei lansări mondiale a unui vehicul orbital reutilizat. SpaceX a reuşit apoi o nouă performanţă, deoarece lansatorul spaţial a realizat o coborâre controlată, la punct fix, plasându-se cu succes pe o platformă oceanică, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această dublă reuşită - o realizare fără precedent în istoria spaţială - de relansare a unei rachete deja folosite, urmată de o nouă recuperare a vehiculului, a fost lăudată de miliardarul Elon Musk, fondatorul SpaceX, care o consideră un pas revoluţionar făcut în direcţia reducerii costurilor de lansare şi a scurtării intervalului de timp dintre lansările spaţiale.

”Aceasta este o zi uriaşă. Mintea mea e copleşită”, le-a spus Elon Musk reporterilor americani, după lansarea rachetei.

Compania SpaceX a avut nevoie de 15 ani pentru a demonstra că o rachetă - care, în mod tipic, este abandonată în ocean după un zbor spaţial - poate fi recuperată şi reutilizată.

CEO-ul SpaceX a spus că următorul obiectiv al său este acela de a pregăti rachetele pentru a fi lansate încă o dată într-un interval de 24 de ore şi a spus că acest lucru ar putea fi realizat înainte de finalul acestui an.

”Există potenţial pentru o reducere de 100 de ori a costurilor care asigură accesul în spaţiu. Dacă vom putea să realizăm acest lucru, atunci omenirea poate să devină o civilizaţie care va călători prin spaţiu şi va ajunge acolo, sus, printre stele. Asta îmi doresc pentru viitor”, a spus Elon Musk.

Lansatorul Falcon 9, care a zburat pentru prima dată pe orbită în aprilie 2016, a decolat de această dată de la Kennedy Space Center joi, la ora locală 18.27 (22.27 GMT), cu misiunea de a plasa pe orbită un satelit de comunicaţii pentru compania luxemburgheză SES.

Principalul modul al lansatorului s-a separat apoi de restul rachetei şi a revenit pe Terra, realizând - pentru a doua oară - o coborâre controlată, la punct fix, pe o platformă din Oceanul Atlantic.

Al doilea etaj al lansatorului, care nu este recuperabil, şi-a continuat zborul şi a plasat pe orbită un satelit SES-10, care va furniza servicii de televiziune şi comunicaţii pentru America Latină.

”Am făcut un pic de istorie, astăzi. Am deschis uşa către o eră complet nouă în istora zborurilor spaţiale”, a declarat Martin Halliwell, directorul departamentului de tehnologie din cadrul SES, care a participat alături de Elon Musk la conferinţa de presă de joi.

SpaceX a reuşit pentru prima dată să readucă pe Terra o rachetă orbitală după lansare în decembrie 2015 şi, de atunci, a repetat această performanţă de nouă ori. Lansatorul Falcon 9 lansat joi, în cea de-a 33-a misiune spaţială a companiei americane, a fost primul vehicul SpaceX care a reuşit o amerizare controlată, în 2016.

Prin reutilizarea rachetelor sale, SpaceX doreşte să obţină o reducere a costurilor de lansare cu aproximativ 30%. Costul lansării unei rachete din gama Falcon 9 este de 62 de milioane de dolari. 

Însă economiile obţinute nu se vor reflecta asupa tuturor clienţilor companiei SpaceX, iar unii dintre ei au aşteptat rezultatele lansării de joi înainte de a accepta să îşi plaseze produsele la bordul unor rachete reutilizabile, a precizat Elon Musk.

SpaceX a cheltuit cel puţin 1 miliard de dolari pentru a dezvolta tehnologia care permite revenirea la punct fix a rachetelor sale şi relansarea ulterioară a acestora şi ar putea să îşi recupereze investiţia în anul următor.

Potrivit Reuters, rachetele SpaceX ar putea fi capabile să fie lansate de 10 ori fără să fie modificate şi de 100 de ori după anumite recondiţionări. 

Racheta care a revenit joi pe Terra va fi donată şi expusă la Cape Canaveral Spaceport.

SpaceX lucrează în această perioadă şi pentru a dezvolta un vehicul spaţial care va fi capabil să transporte pasageri pe orbită, iar doi viitori turişti spaţiali - ale căror identităţi nu au fost încă dezvăluite - au semnat deja contractele pentru un zbor în jurul Lunii. 

Obiectivul pe termen lung al companiei SpaceX, anunţat deja de Elon Musk, este acela de a înfiinţa o colonie umană pe planeta Marte şi de a asigura servicii de transport spaţial între Terra şi Marte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.