„Shuggie Bain”, romanul de debut al scoţianului Douglas Stuart, despre un băiat din Glasgow care încearcă să îşi ajute mama care se luptă cu dependenţa şi sărăcia, a câştigat Booker Prize 2020, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedinta juriului, Margaret Busby, a spus că decizia a fost unanimă şi că juraţilor le-a luat doar o oră să se hotărască asupra câştigătorului.

Cartea, a cărei acţiune e plasată în anii 1980, este „provocatoare, introspectivă şi captivantă... oricine o citeşte nu va mai simţi la fel”, a mai spus Busby.

Stuart, în vârstă de 44 de ani, s-a declarat „absolut uimit” că a câştigat. Autorul a dedicat cartea şi premiul mamei lui, care a murit din cauza alcoolismului când el avea 16 ani.

Romanul o are în centru pe Agnes Bain, care cade pradă disperării şi alcoolismului după ce mariajul i se destramă. Toţi mai puţin unul dintre copiii ei au fost îndepărtaţi de situaţia femeii şi acesta, Shuggie, face eforturi să o ajute în timp ce el însuşi are probleme personale.

Busby a mai spus că romanul este „destinat să fie un clasic” şi că este „plin de furie emoţională, o carte care te poate face să râzi la fel cum te face să plângi”.

Stuart, care a crescut în Glasgow şi trăieşte acum în New York, pentru a începe o carieră în design de modă, este al doilea scoţian care câştigă acest premiu, după James Kelman, în 1994, pentru „How Late it Was, How Late”.

El a început să scrie cartea - pe care o caracterizează drept „o poveste de dragoste care priveşte spre acea iubire necondiţionată, deseori testată pe care copiii o pot avea pentru părinţii defecţi” - în urmă cu zece ani. Despre procesul scrierii a spus că a fost unul eliberator.

Ceremonia, transmisă de la Roundhouse din Londra, a avut loc în format virtual şi a beneficiat de intervenţii ale ducesei de Cornwall şi fostului preşedinte american Barack Obama.

Kazuo Ishiguro, care a câştigat premiul în 1989 pentru „The Remains of the Day”, a fost de asemenea prezent, alături de câştigătoarele de anul trecut, Margaret Atwood şi Bernardine Evaristo.

Gaby Wood, director la Booker Prize Foundation, a spus că juriul de anul acesta a primit instrucţiuni clare să nu desemneze mai mult de un câştigător pentru premiul în valoare de 50.000 de lire sterline.

Lista scurtă a Booker Prize 2020 a fost compusă din: „The New Wilderness”, de Diane Cook (SUA), „This Mournable Body”, de Tsitsi Dangarembga (Zimbabwe), „Burnt Sugar”, de Avni Doshi (SUA), „The Shadow King”, de Maaza Mengiste (Etiopia-SUA), „Shuggie Bain”, de Douglas Stuart (Scoţia-SUA) şi  „Real Life”, de Brandon Taylor (SUA).

Cartea desemnată câştigătoare a Booker Prize 2020 se află în curs de traducere în România la editura Pandora M, în cadrul colecţiei ANANSI. World Fiction. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.