Show-ul „Mâncare pe care”, în care cinci persoane se luptă pentru titlul de „cea mai bună gazdă”, debutează la postul Acasă

Show-ul „Mâncare pe care”, în care cinci persoane se luptă pentru titlul de „cea mai bună gazdă”, debutează la postul Acasă

Emisiunea „Mâncare pe care” debutează luni, începând cu ora 20.00, la postul Acasă. Show-ul urmăreşte cinci persoane care se luptă pentru titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină”.

Cinci bucătari amatori vor concura pentru premiul de 5.000 de lei, găzduind în incinta propriei case o cină cu trei feluri de mâncare. La sfârşitul serii, fiecare oaspete va acorda note, atât preparatelor, cât şi atmosferei menţinute. Pentru a obţine cel mai bun punctaj, fiecare participant se va baza pe cele mai inedite abilităţi culinare, dar şi de ospitalitate, pe care le are.

Primul concurent care va găzdui o cină delicioasă va fi Bebeto Yildirim, care este urmărit de 3.2 milioane de persoane pe Tik-Tok, iar acesta va încerca să-şi impresioneze oaspeţii cu un meniu 100% turcesc.

Totuşi, una dintre femeile prezente se va arăta mai interesată de aspectul fizic al gazdei decât de mâncare: „Mie îmi plac turcii”, „Eşti frumos, am intuit bine” vor fi două dintre multele complimente pe care i le va spune lui Bebeto, dar nu înainte de a-l întreba dacă este însurat. De asemenea, aceasta va avea parte de concurenţă din partea unei alte invitate, care îi va spune gazdei: „Mie îmi place mai mult de tine decât de supa ta de linte”.

Cu toate acestea, o altă prezenţă feminină de la masă se va arăta iritată de cele auzite: „Am simţit un oarecare dezgust” şi nu va ezita să îi mustre pe cei care se ţin de glume: „Cum de vă permiteţi glumele astea… adică soţia ta probabil se va uita la televizor!”.

Seara se va încheia cu o surpriză şi cu o jurizare aprigă. 

Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor