Sezonul 4 din „Sullivan's Crossing”, la DIVA din 14 iunie/ VIDEO

Sezonul 4 din „Sullivan's Crossing”, la DIVA din 14 iunie/ VIDEO

Premiera sezonului patru din serialul „Sullivan's Crossing" este programată la DIVA în 14 iunie, la ora 20.00. În fiecare duminică vor fi difuzate câte două episoade consecutive, până la finalul sezonului, în 12 iulie.

Fanii serialului s-au obişnuit să se aştepte la un adevărat carusel emoţional, însă nimic nu i-ar fi putut pregăti pentru apariţia şocantă a lui Liam, fostul iubit al lui Maggie, la finalul sezonului trei. După ce, în sfârşit, şi-a asumat o nouă direcţie în carieră şi un viitor alături de Cal, planurile lui Maggie sunt date peste cap atunci când sosirea lui Liam aduce o revelaţie surprinzătoare care redeschide răni vechi, făcându-l pe Cal să se întrebe dacă Maggie va reuşi vreodată să se desprindă de trecutul ei.

În altă parte a orăşelului, personaje cunoscute se confruntă cu propriile provocări. Edna, încă în recuperare după o operaţie pe creier şi suspicioasă în privinţa intenţiilor lui Liam, îi cere lui Frank să îl investigheze pe noul venit, în timp ce acesta încearcă să gestioneze complexitatea transformării terenului învecinat într-o zonă de conservare. Pe măsură ce sezonul avansează, relaţiile vor fi puse la încercare, secretele vor ieşi la iveală, iar viaţa în Sullivan's Crossing se va dovedi la fel de imprevizibilă ca întotdeauna.

Din distribuţie fac parte Chad Michael Murray ("One Tree Hill"), Morgan Kohan ("When Hope Calls"), Tom Jackson ("Cardinal"), Andrea Menard ("Velvet Devil"), Marcus Rosner ("Romance to the Rescue"), Amalia Williamson ("You're Killing Me"), Lindura ("Ghosts"), Reid Price ("The Sinner"), Dakota Taylor ("Fear Street: Prom Queen"), Cindy Sampson ("Private Eyes"), Steve Lund ("Little Lorraine"), Jayne Eastwood ("Workin' Moms") şi Meghan Ory ("Once Upon a Time").

În acest sezon se alătură distribuţiei Glen Gould ("Cardinal"), Fuad Ahmed ("Late Bloomer"), Colby Frost ("The Venery of Samantha Bird"), Emerson MacNeil ("We Were Liars") şi Jonathan Silverman ("Good Girls").

Adaptat de showrunnerul Roma Roth după seria de romane de succes cu acelaşi nume scrisă de Robyn Carr, "Sullivan's Crossing" este produs executiv de Roma Roth şi Christopher E. Perry din cadrul Reel World Management, împreună cu Aren Prupas de la Muse Entertainment, în asociere cu CTV, The CW şi Fremantle. Autoarea Robyn Carr este producător executiv alături de Michela Di Mondo, Hilary Martin, Justin Stockman şi Bruce M. Smith. Coproducători executivi sunt John Callaghan, Rosana Roth, Karen Kicak şi Rachel Langer.

Producătorii sunt Alex Jordan, Jason Levangie şi Marc Tetreault. Regizorii sezonului sunt Chris Grismer (Quantum Leap), Zoe Hopkins (North of North), Michael McGowan (All My Puny Sorrows) şi April Mullen (Simulant). Serialul este realizat cu participarea Canada Media Fund, a fondului Nova Scotia Film & Television Production Incentive Fund, Canadian Film or Video Production Tax Credit şi Ontario Film and Television Tax Credit.

Serialul "Sullivan's Crossing" este distribuit la nivel internaţional de Fremantle.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră