Serialul „Perry Mason”, cu Matthew Rhys în rolul principal, a avut premiera luni la postul HBO şi este disponibil pe platforma HBO GO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea are loc în 1931, în Los Angeles. Perry Mason, un detectiv particular care trăieşte de la un caz la altul şi care este bântuit de amintirile din război, se găseşte în faţa cazului deceniului. Astfel, goana pentru a afla adevărul devine neîntreruptă şi principalul său scop. 

John Lithgow este Elias Birchard “E.B.” Jonathan, un avocat cu probleme şi prietenul lui Mason, Juliet Rylance este Della Street, secretara lui E.B., Tatiana Maslany este sora Alice McKeegan, lidera unei congregaţii, Chris Chalk este Paul Drake, un poliţist ambiţios, şi Shea Whigham este Pete Strickland, care este angajat de Mason sa-l ajute în diferitele sale anchete.

Din distribuţie mai fac parte Stephen Root, Gayle Rankin, Nate Corddry, Veronica Falcón, Jefferson Mays, Lili Taylor, Andrew Howard, Eric Lange şi Robert Patrick.

Serialul este creat de Rolin Jones şi Ron Fitzgerald şi este bazat pe personajele imaginate de Erle Stanley Gardner. Producători executivi sunt Amanda Burrell, Robert Downey Jr., Susan Downey, Ron Fitzgerald, Joe Horacek, Rolin Jones şi Timothy Van Patten, care este şi regizorul serialului. Coproducători executivi sunt Aida Rodgers, iar producător, Matthew Rhys.

Câte un episod dintre cele 8 va fi disponibil în fiecare luni pe HBO GO şi va fi difuzat la HBO de la orele 04:00 şi 20:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.