Serialul britanic „Peaky Blinders” se va încheia odată cu al şaselea sezon, însă creatorul şi scenaristul Steven Knight a promis că povestea „va continua într-o altă formă”, relatează Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producţia BBC cu Cillian Murphy în rol principal este disponibilă pe Netflix, fiind una dintre cele mai urmărite pe platforma de streaming.

Serialul îl are în centru pe Tommy Shelby care îşi conduce familia spre putere în Birminghamul postbelic.

BBC a confirmat finalul serialului luni, când a anunţat că au fost reluate filmările în Marea Britanie.

Finalul odată cu cel de-al şaselea sezon este surprinzător, având în vedere că Knight declarase anul trecut că „Peaky Blinders” va avea şapte părţi. Amânarea producţiei cu un an, din cauza pandemiei, este posibil să fi contribuit la hotărâre. 

Sezonul cu numărul şase va fi difuzat, cel mai probabil, la finalul anului 2021 - începutul anului 2022.

Luni, Knight a mai transmis: „Având în vedere că serialul TV va ajunge la final, povestea va continua într-o altă formă”. El nu a dat, deocamdată, detalii.

Sezonul al şaseleea este scris de Knight, iar Anthony Byrne, care a regizat episoadele din sezonul cinci, va reveni în post.

„Peaky Blinders” a fost difuzat iniţial de BBC Two, în 2013, iar ulterior a devenit un succes mondial. În 2019, a fost mutat în programul BBC One şi, între timp, disponibil pe platforma Netflix.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.