Serialul „Detectivele din L.A./ LA’s Finest”, cu Gabrielle Union şi Jessica Alba în rolurile principale, a fost anulat după două sezoane la Spectrum Originals, informează Variety.
Din universul francizei de succes „Băieţi răi/ Bad Boys”, creată de Jerry Bruckheimer, drama de acţiune „Detectivele din L.A." urmăreşte povestea lui Sydney "Syd" Burnett (Gabrielle Union), sora lui Marcus Burnett (interpretat în lungmetraje de Martin Lawrence) şi iubita lui Mike Lawrey (Will Smith), şi a partenerei ei, Nancy McKenna (Jessica Alba), care sunt pe urmele celor mai periculoşi criminali din Los Angeles.
Serialul, difuzat în România de AXN, a fost produs de Jerry Bruckheimer Television şi 2.0 Entertainment, în asociere cu Sony Pictures TV şi Charter Communications.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Union şi Alba au fost producători executivi alături de Jerry Bruckheimer, Brandon Margolis, Brandon Sonnier, Jonathan Littman, KristieAnne Reed, Pam Veasey, Doug Belgrad, Jeff Gaspin, Jeff Morrone şi Anton Cropper, care a regizat pilotul.
În ciuda distribuţiei şi a echipei de producţie, serialul nu a generat audienţe mari. La postul Fox, aproximativ 3,9 milioane de telespectatori au urmărit, în medie, un episod al serialului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.