Serialul de investigaţii „Povara adevărului/ Burden of Truth” va debuta marţi, la ora 21.00, la postul AXN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protagonista serialului cu zece episoade este Kristin Kreuk, cunoscută din „Smallville” şi „Beauty and the Beast”.

Ea joacă rolul unei avocate, Joanna Hanley, cu o carieră promiţătoare într-o importantă firmă. Se vede nevoită să revină acasă, în Millwood, oraş cu trecut industrial, pentru a reprezenta un client important într-o dispută legală cu câteva tinere de liceu. Elevele şi avocatul lor, fost coleg de liceu al Joannei, nu au nicio şansă în proces.

Curând, Joanna descoperă că fetele sunt mult mai bolnave decât îşi imagina toată lumea şi nu sunt singurele persoane din oraş care manifestă simptome ciudate care le transformă vieţile într-un calvar. Toate femeile afectate de boala ale cărei cauze sunt necunoscute au nevoie de ajutor, astfel că Joanna decide să renunţe la viaţa din metropolă exact în momentul în care numirea ei partner în cadrul firmei de avocatură era o certitudine.

Kristin Kreuk este şi producător executiv al noii serii, alături de Ilana Frank, Adam Pettle, Linda Pope şi Jocelyn Hamilton.

În fiecare seară de marţi, de la ora 21.00, vor fi difuzate câte două episoade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.