Serialul „BH90210”, care a beneficiat de distribuţia producţiei originale din anii 1990, a fost anulat de Fox după primul sezon de şase episoade, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„BH90210” a însemnat revenirea laolaltă pe micile ecrane a actorilor Jason Priestley, Jennie Garth, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green, Tori Spelling şi Shannen Doherty. 

Serialul lansat vara aceasta a înregistrat o medie de 3,5 milioane de telespectatori pe episod.

Într-un comunicat, Fox a transmis: „Suntem foarte mândri că am reunit într-un eveniment special de vară unul dintre serialele din moştenirea reţelei şi distribuţia cu fanii 90210 din întreaga ţară”.

„BH90210” a fost produs de CBS Television Studios şi Fox Entertainment. A cuprins câteva momente-tribut dedicate lui Luke Perry, care a interpretat rolul Dylan McKay în serialul original şi care a murit pe 4 martie 2019.

Serialul „Beverly Hills, 90210” a avut premiera la Fox în 1990 şi a devenit unul dintre cele mai de succes programe ale reţelei de televiziune. A avut 10 sezoane şi a stat la baza mai multor producţii, precum „90210” şi „Melrose Place”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.