Serialele „Secrete de Playboy”, „Marea Britanie ucigaşă cu Dermot Murnaghan S4” şi „Secretele oraşului” vor fi difuzate în aprilie la Crime+Investigation.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Secrete de Playboy”, regizat de Alexandra Dean (“This is Paris”; “Bombshell: The Hedy Lamarr Story”), pe parcursul a 10 episoade,  va fi difuzat din 6 aprilie, miercurea, de la ora 23.00. Serialul documentar pătrunde în lumea complexă pe care Hugh Hefner a creat-o şi examinează consecinţele sale profunde asupra viziunii pe care cultura noastră o are asupra puterii şi sexualităţii.

„Secrete de Playboy” priveşte prin lumea sclipitoare a imperiului Playboy, care, aparent, celebra femeile, scoţând la iveală o realitate mai sinistră prin care, timp de decenii, a perpetuat comportamente nefaste, de la agresiuni sexuale sau abuz de droguri, până la prostituţie, sinucideri şi chiar crimă.

Prin imagini de arhivă şi interviuri exclusive cu persoane din interior, colegi, directori, „iepuraşi Playboy” şi angajaţi de la toate nivelurile brandului, serialul prezintă realităţile ascunse  din spatele imperiului Playboy.

Serialul explorează modul în care maşinăria Playboy a fost o forţă puternică care, în cel mai rău caz, a manipulat femeile într-un mediu toxic, reducându-le vocile la tăcere, ridicându-le unele împotriva altora şi deschizând uşa prădătorilor sexuali.

„Marea Britanie ucigaşă cu Dermot Murnaghan S4” va fi difuzat din 11 aprilie, lunea, de la ora 23.00. Serialul e găzduit de unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti ai Marii Britanii, Dermot Murnaghan, care explorează dosarele britanice de crimă, pline de anchete intrigante şi evenimente înfiorătoare.

În fiecare episod, Dermot rememorează câte un caz de-al său sau supravegheat de el. Cele cinci episoade despre cazuri de crimă sunt susţine de imagini de arhivă şi interviuri importante de la cei apropiaţi de caz, inclusiv membri de familie ai victimelor şi ofiţeri anchetatori care au venit primii la faţa locului.

Serialul „Secretele oraşului”, difuzat din 19 aprilie, marţea, de la ora 23.00, este despre crime adevărate ce prezintă poveştile emoţionante şi neaşteptate care au catapultat în atenţia opiniei publice comunităţi unice din oraşele şi localităţile SUA.

Narat de actorul Mike Colter („Evil”), fiecare episod spune povestea unei crime, a investigaţiei care a urmat şi a efectului pe care aceasta l-a avut asupra comunităţii, împletind imagini de arhivă  cu mărturiile familiei victimelor, a prietenilor, precum şi a detectivilor sau a jurnaliştilor.

De la o comunitate izolată de fermieri Amish la un campus universitar din Washington DC şi până la un cartier de lux din Houston, serialul îi poartă pe telespectatori prin S.U.A. pentru a examina o varietate de cazuri, istoria comunităţilor şi modul în care aceste crime au avut efecte de durată asupra localnicilor.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.