Seria de programe „Luna Feline” a postului National Geographic va debuta, pe 7 februarie, cu premiera producţiei „Leopardul cu ochii de jad”, narată de actorul Jeremy Irons.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Leopardul cu ochii de jad”, difuzat duminică, de la ora 19:00, spune povestea primilor trei ani de viaţă a unei femele leopard.

Programul special a fost realizat în Kenya de Beverly şi Dereck Joubert, exploratori National Geographic, regizori de producţii pe tema marilor feline renumiţi în întreaga lume şi co-fondatorii Big Cat Initiative. În centru se află Toto, pe care camerele de filmat o urmăresc îndeaproape în primii ani de viaţă, critici pentru ea. 

„Luna Feline” va include mai multe fragmente cu exploratorii National Geographic care încearcă să protejeze marile feline din întreaga lume.

Big Cats Initiative desfăşoară parteneriate cu unii dintre cei mai mari experţi în feline din lume, finanţând cercetări pe teren şi proiecte inovatoare de conservare pentru a proteja marile feline şi habitatele critice ale acestora, încercând în acelaşi timp să facă cunoscute provocările cu care se confruntă aceste specii. Exploratorii Dereck şi Beverly Joubert şi National Geographic Society au creat Big Cats Initiative în 2009 ca un efort de a stopa declinul marilor feline din sălbăticie.

Din blocul de programe fac parte:

„Leopard şi hienă: Alianţă stranie” (7 februarie, de la ora 20:00)

Atunci când Toni, o tânăra hienă (mascul) este expulzată din grupul său, dezvoltă un parteneriat surprinzător de vânătoare cu Mahri, o femelă leopard. Dar prădătorii inamici aşteaptă mereu să apară o falie între ei. După un atac puternic din partea câinilor sălbatici, Toni trebuie să aleagă dacă să se întoarcă la Mahri sau să se alăture unui grup de hiene.

„Jurnalul unui leopard adolescent” (7 februarie, de la ora 21:00)

Tânărul leopard Pemba este băiatul mamei. La doi ani, ar trebui să fie independent, dar locuieşte încă împreună cu mama sa. La fel ca majoritatea adolescenţilor, el este nerăbdător şi încăpăţânat, ceea ce nu îl avantajează deloc atunci când îşi pândeşte şi vânează prada, aşa că mama lui încă îi asigură toate mesele. Dar când aceasta este rănită, Pemba este forţat să se maturizeze rapid pentru a putea supravieţui.

„Moştenirea unui leopard” (7 februarie, de la ora 22:00)

O puternică şi încrezătoare femelă leopard, Olimba, stăpâneşte o zonă extrem de mare de-a lungul râului Luangwa din Zambia. Este un vânător redutabil, un conducător curajos şi o mamă devotată. După ce tocmai a născut doi pui şi încearcă din răsputeri să facă faţă noilor provocări ale vieţii de mamă, ea trebuie să vâneze, să-şi apere teritoriul şi să-şi protejeze puii împotriva duşmanilor. În primele câteva luni, puii devin din ce în ce mai puternici, dar ori de câte ori iese la vânătoare, îi lasă vulnerabili. Într-o zi, Olimba găseşte un leopard mascul nomad lângă puii săi, îl atacă şi îl alungă din preajma familiei sale, însă constată că unul dintre puii ei a dispărut. După această pierdere, Olimba evoluează ca mamă devotată şi îi transmite toate cunoştinţele sale băiatului ei cu ochii albaştri, pe nume Makumbi. Atunci când el ajunge la vârsta de 1 an şi reuşeşte să-şi asigure singur hrana, Olimba se desparte de fiul ei. Chiar dacă ultima lor întâlnire ostilă îl lasă pe tânăr cu o rană puternică la ochi, rezistentă şi spiritul său de luptător îl transformă într-un prădător puternic.

„Cecil: Destinul unui leu” (14 februarie, de la ora 19:00)

Documentarul urmăreşte viaţa şi moştenirea unuia dintre cei mai renumiţi lei din lume - Cecil. Cel mai redutabil rege al felinelor, Cecil era un luptător, tată şi frate loial. Dar moartea sa prematură din cauza braconajului a însemnat sfârşitul domniei sale extraordinare, stârnind furia şi înduioşându-i pe cei care i-au auzit povestea.

„Serengeti, regina vitezei” (21 februarie, de la ora 19:00)

Nzuri este „Regina Vitezei” din Serengeti. Este hărţuită constant de hiene pe pajişti şi vânată de lei în zonele mlaştinoasă. Când doi dintre puii ei sunt ucişi, familia este exilată în pădurea de tranziţie. Acolo, ea învaţă să îşi adapteze metodele de vânătoare şi să folosească diferite stretegii pentru a-şi depăşi duşmanii şi a-şi conduce puii rămaşi spre maturitate.

„Regina tigru din Taru” (28 februarie, de la ora 19:00)

Filmată pe parcursul a şase ani, povestea tigroaicei Maya se desfăşoară într-o rezervaţie de tigri din Tadoba, în India Centrală. Documentarul cuprinde imagini uluitoare cu tigrii bengalezi ce urmăresc câinii sălbatici, luptă cu urşii leneşi şi îşi dispută teritoriul. Maya îşi scrie propriile reguli atunci când vine vorba despre creşterea puilor săi, însă viaţa de mama nu este deloc uşoară. Un lucru este clar, Maya va face tot ce este nevoie pentru a asigura continuitatea liniei sale genealogice în Regatul Taru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.