AMC a dat oficial undă verde unei serii antologice „Tales of the Walking Dead”, care va avea şase episoade într-un prim sezon ce urmează să fie lansat în vara anului 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiecare episod de o oră este plasat în lumea „The Walking Dead” şi va cuprinde atât personaje din serial, cât şi unele noi.

Channing Powell, care a fost scenarist şi producător pentru „The Walking Dead” şi „Fear the Walking Dead”, va fi showrunner.

Powell va lucra împreună cu Scott M. Gimple, şeful de conţinut al universului „The Walking Dead”.

„«The Walking Dead» este show-ul care a făcut istorie în televiziune şi a atras o armată de fani foarte pasionaţi”, a spus Dan McDermott, preşedinte de programe pentru AMC Networks şi AMC Studios. „Vedem mult potenţial pentru o gamă largă de poveşti captivante din această lume şi formatul de antologie episodică al «Tales of the Walking Dead» ne va oferi flexibilitatea de a distra fanii şi de a oferi o poartă pentru noi telespectatori, mai ales pe platformele de streaming”. 

El a comparat acest format cu „The Twilight Zone” şi „Black Mirror”, care s-au bucurat de succes.

„Tales of the Walking Dead” a fost anunţat iniţial ca fiind în dezvoltare în septembrie 2020. A fost anunţat în acelaşi timp cu informaţia că „The Walking Dead” se va încheia odată cu al 11-lea sezon şi că actorii Norman Reedus şi Melissa McBride vor juca într-un serial spinoff despre Daryl şi Carol.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.