Schemele de ajutor financiar pentru sectorul cultural din România au fost actualizate iar Ministerul Culturii a transmis structura măsurilor, eligibile fiind entităţi din artele spectacolului, artele vizuale, patrimoniu cultural, muzee, cultură scrisă, educaţie culturală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forma actualizată a schemelor este rezultatul centralizării, respectiv analizei unui număr semnificativ de observaţii şi propuneri de modificare primite în urma procesului de consultare publică, desfăşurat în perioada 26 ianuarie - 8 februarie, precum şi a dezbaterii publice organizate, online, în data de 22 februarie.

Schemele de ajutor au fost înaintate spre a fi finanţate prin PNRR. 

Sectorul cultural independent

Pentru schemele de ajutor de stat sunt eligibile artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu cultural, muzee, cultură scrisă, educaţie culturală. Nu sunt eligibile moda, designul, jocurile video, editare fie în format tipărit, fie în format electronic a ziarelor şi revistelor.

Potrivit schemei, vor fi acordate microgranturi în valoare de 2.000 euro pentru beneficiarii care au diferenţa din cifra de afaceri/ venituri totale din anul 2020 comparativ cu anul 2019, rezultată din desfăşurarea activităţilor eligibile aferente codurilor CAEN autorizate, conform Listei de coduri CAEN eligibile pentru schema de minimis, mai mică de 10.000 euro. 

De asemenea, sunt acordate granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor eligibile aferente codurilor CAEN autorizate, conform Listei de coduri CAEN eligibile pentru schema de minimis, în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro la nivel de întreprindere/ întreprindere unică, pentru beneficiarii a căror diferenţă calculată conform bazei de calcul este mai mare sau egală cu 10.000 euro. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Taxa pe valoarea adăugată nu va fi inclusă în baza de calcul.

Artişti

Valoarea ajutorului financiar pentru artişti este în microgranturi în valoare de 2.000 euro şi grant în cuantum de 20%. Valoarea maximă a grantului nu va depăşi echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro la nivel de întreprindere/întreprindere unică.

Ajutorul de stat (Cadrul Covid) pentru organizatori, librării, edituri şi cinematografe va consta în granturi în cuantum  de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor eligibile aferente codurilor CAEN autorizate, conform Listei de coduri CAEN eligibile pentru schema de ajutor de stat, în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 1.800.000 euro la nivel de întreprindere/ întreprindere legată.

Librării

Vor beneficia de granturi în cuantum  de 20% din cifra de afaceri rezultată din vânzarea de carte înregistrată în 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 1.800.000 euro la nivel de întreprindere/întreprindere legată.

Cinematografe

Bugetul total al măsurii pentru cinematografe se stabileşte prin calcularea unui cuantum de 20% din pierderea totală din cifra de afaceri aferentă vânzării de bilete în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Beneficiarii vor primi un procent din buget care corespunde ponderii numărului de ecrane deţinute la data acordării finanţării din totalul numărului de ecrane din România (conform date CNC).

Conform Ministerului Culturii, o entitate poate aplica la o singura schemă/ măsură de sprijin.

Având în vedere că în prezent se elaborează Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vizează investiţii în scopul ieşirii din criză, relansării economice şi creşterii capacităţii de rezilienţă, Ministerul Culturii precizează că a transmis Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene schemele de ajutor de stat şi de minimis dedicate sectorului cultural, pentru a fi incluse în cadrul priorităţilor investiţionale ale PNRR.   

Întrucât Ministerul Culturii urmăreşte să optimizeze atât conţinutul, cât şi aplicabilitatea schemelor de ajutor financiar, astfel încât acestea din urmă să răspundă în mod real nevoilor operatorilor culturali, o ultimă consultare a sectorului cultural - creativ va avea loc în cadrul dezbaterii publice ce va fi organizată la finalul acestei săptămâni.

Ministerul Culturii reiterează deschiderea pentru un dialog constructiv şi eficient, bazat pe propuneri punctuale menite să contribuie la optimizarea pachetului de scheme de ajutor financiar dedicat operatorilor culturali din România.

Structura schemei de minimis pentru sectorul cultural independent poate fi consultată pe site-ul www.cultura.ro. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.