Royal Opera House din Londra va vinde o operă a artistului David Hockney în încercarea de a strânge fonduri pentru a face faţă crizei provocate de pandemie, potrivit The Observer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este vorba despre un portret pe care Hockney i l-a făcut fostului director David Webster, care a condus Royal Opera House între 1945 şi 1970. 

Pictura va fi scoasă la vânzare luna aceasta de casa Christie's şi se speră că va fi vândută cu o valoare estimată între 11 şi 18 milioane de lire sterline (între 12,1 şi 19,8 milioane de euro). 

"A fost într-adevăr o decizie grea. Dar trebuie să înfruntăm situaţia în care ne aflăm, şi dacă reuşim să rămânem viabili şi să depăşim asta, atunci putem să angajăm oameni în viitor", a spus actualul director al Royal Opera House, Alex Beard.

Vânzarea face parte dintr-un plan de a proteja acest teatru, unul dintre cele mai prestigioase din lume, important centru al faimosului balet regal şi al operei internaţionale. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.