Regizorul neozeelandez Peter Jackson propune o altă versiune a documentarului "The Beatles: Get Back", care se axează pe tensiunile dintre cei patru membri ai formaţiei. O istorie mult mai apropiată de realitate, potrivit lui Ringo Starr, dar şi a colegului lui, Paul McCartney.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentarul lui Peter Jackson despre proiectul "Get Back" al formaţiei The Beatles l-a convins pe Ringo Starr. "Îmi place", a declarat fostul baterist al Fab Four, invitat în emisiunea lui Stephen Colbert, mărturisind că precedentele versiuni ale filmului nu arătau decât părţile negative din acea perioadă complicată din istoria formaţiei.

"Am fost acolo. Râdeam. Era tensiune, nimeni nu ne poate lua asta, dar nu poate folosi acest moment şi fără cele 56 de ore înregistrate atunci...", a explicat el. 

Potrivit lui Starr, noua versiune semnată de regizorul filmului "Stăpânul inelelor" este mult mai bună. O părere împărtăşită şi de Paul McCartney. "Asta îmi aminteşte până în ce punct, chiar dacă ne certam, ca în orice familie, ne iubeam. Şi se vede în film", recunoaşte el. 

Se spune că în 1968, cei patru membrii ai formaţiei The Beatles nu se mai suportau. Criza a intervenit după înregistrarea catastrofală a "White Album". Pentru a încerca să se salveze şi să onoreze un contract cinematografic cu United Artist, Paul McCartney a avut ideea unei întoarceri la surse. 

El a reuşit să-i reunească pe colegii lui în studio pentru a reveni la rădăcini, la rock'n'roll. Sobru intitulat "Get Back", proiectul consta în a cânta şi înregistra live noi compoziţii în vederea unui nou album şi a unui potenţial concert. Totul s-a derulat în prezenţa camerelor de filmat ale regizorului Michael Edward Lindsay-Hogg. El va înregistra 56 de ore de material. 

Filmul "Let It Be" a fost montat plecând de la aceste imagini, dar nu a fost niciodată comercializat. Până când a intervenit Peter Jackson, impulsionat de cei doi membri ai grupului încă în viaţă.

El a folosit ocumente sonore întregistrate în timpul creării "Let it Be" din ianuarie 1969, adică cu 18 luni înainte de destrămarea formaţiei britanice.

"Am fost împăcat să descopăr că realitatea este diferită de mit", a declarat Peter Jackson în ianuarie 2019. "Bineînţeles că au existat tensiuni, dar nu discordia care a fost asociată cu acest proiect. Priviţi-i pe John, Paul, George şi  Ringo lucrând împreună la crearea acestui album clasic şi nu doar fascinant, dar şi amuzant, înălţător şi surprinzător de intim".  

Într-un trailer publicat în decembrie, pot fi văzuţi cei patru din Liverpool cântând împreună într-o ambianţă plăcută, mult diferită de imaginea creată. Primele imagini difuzate de Peter Jackson au fost filmate în timpul înregistrării cântecului omonim, în compania pianistului Billy Preston. Prezenţa sa în studio a fost descrisă drept salvatoare de membrii grupului. Răspunsul se ascunde fără îndoială în restul documentarului imersiv, prevăzut să apară în această vară. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.