Arhitectul britanic Richard Rogers, cunoscut pentru proiectarea unora dintre cele mai faimoase clădiri din lume, inclusiv Centrul Pompidou din Paris, a murit la vârsta de 88 de ani, anunţă The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rogers, care a schimbat orizontul Londrei cu creaţii unice, cum ar fi Millennium Dome şi „Cheesegrater”, „a murit în linişte” sâmbătă seara, a declarat Matthew Freud, de la agenţia de comunicaţii Freud, Press Association.

Fiul său, Roo Rogers, a confirmat decesul pentru New York Times, dar nu a specificat cauza.

Arhitectul de origine italiană a câştigat o serie de premii pentru proiectele sale, inclusiv Premiul Pritzker în 2007, şi este unul dintre pionierii mişcării arhitecturii „high-tech”, remarcat prin structuri care încorporează materiale industriale precum sticla şi oţelul.

El este co-creatorul Centrului Pompidou din Franţa - deschis în 1977 şi renumit pentru faţada sa multicoloră, acoperită cu ţevi - pe care l-a proiectat împreună cu arhitectul italian Renzo Piano.

Alte creaţii  binecunoscute ale lui Rogers includ Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg şi Three World Trade Center din New York, precum şi terminalele aeroporturilor internaţionale din Madrid şi Heathrow din Londra.

Născut la Florenţa în 1933, tatăl său a fost medic, iar mama sa fostă elevă a faimosului scriitor irlandez James Joyce. Familia a fugit de dictatura lui Mussolini, stabilindu-se în Anglia în 1938.

Şi-a finalizat studiile de arhitectură la Yale, în Statele Unite, în 1962, unde l-a cunoscut pe colegul arhitect britanic Norman Foster.

Deşi clădirile erau lumea lui Rogers, el a insistat că spaţiul din jurul lor era cheia în definirea celor care funcţionează. „Cele două nu pot fi judecate separat”, a spus el pentru The Guardian în 2017. „The Twin Towers din New York, de exemplu. Nu erau clădiri grozave, dar spaţiul dintre ele era”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.