Revista GQ a ironizat coperta publicaţiei Vanity Fair dedicată galei Oscar, printr-o imagine editată greşit intenţionat, în care braţele şi picioarele celor trei vedete care apar în aceasta sunt poziţionate straniu, scrie bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

GQ a făcut această ironie în numărul său anual „de comedie”, cu o referire clară la o copertă a unui număr din revista Vanity Fair, publicat înaintea galei Oscar, în care Reese Witherspoon părea să aibă trei picioare.

Pe coperta GQ care ironizează Vanity Fair apar Kate McKinnon, cunoscută din emisiunea de satiră „Saturday Night Live” (SNL), actriţa de comedie Sarah Silverman şi actriţa Issa Rae.

„GQ doreşte să se scuze faţă de Kate McKinnon, Issa Rae şi Sarah Silverman pentru erorile grozave care au fost făcute în procesul de creare a copertei pentru numărul nostru comic de anul acesta”, au transmis reprezentanţii revistei.

„Regretăm profund că rezultatele încalcă standardele stricte ale GQ în privinţa excelenţei editoriale, precum şi legile naturii”, au continuat aceştia. 

Ambele reviste, GQ şi Vanity Fair, sunt deţinute de aceeaşi companie, Conde Nast.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.