Ziua Suprasolicitării Pământului (Earth Overshoot Day) a fost pe 22 august, iar resursele planetei în 2020 au ajuns cu aproape o lună mai mult decât în 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Resursele pe care planeta le poate genera într-un an ne-au ajuns în 2020 cu aproape o lună mai mult decât în 2019, conform datelor Global Footprint Network (GFN). Cu toate acestea, continuăm să consumăm din resursele naturale care se cuvin generaţiilor viitoare şi să risipim enorm, se arată într-un comunicat al World Wide Fund România transmis News.ro.  

În România, resursele au fost terminate pe 11 iulie 2020, mai rapid decât media globală. 

Dacă anul trecut GFN anunţa că s-a consumat, în medie la nivel global echivalentul a 1,75 planete, în 2020 a fost o reducere a amprentei ecologice a umanităţii cu 9,3%.

Consumul este, temporar, la nivelul anului 2005-2006, adică folosim în prezent natura de 1,6 ori mai rapid decât ecosistemele planetei noastre se pot regenera, echivalentul a 1,6 planete.

Datele au fost influenţate de oprirea temporară a activităţilor economice din cauza pandemiei Covid-19, dar pauza oferită naturii este prea scurtă ca să conteze cu adevărat. În lipsa unor măsuri şi alternative pentru oameni, acest avânt va fi anulat în scurt timp.

„Ce ne arată însă această perioadă este că dacă ne unim forţele, impactul nostru, ca oameni de rând, contează. Când am mers mai puţin cu maşina, când am gătit cu familia şi am risipit mai puţine alimente, toate gesturile mici au contat”, a declarat Orieta Hulea, director WWF-România.

Sănătatea, siguranţa, bunăstarea populaţiilor, precum şi succesul economic depind de natură. De aceea, este importantă protejarea sursele de apă dulce, de care depind agricultura, dar şi multe alte bunuri de consum, de la bere, la blugi.

Pădurile trebuie îngrijite corect şi trebuie să fie recunoscute ca atare şi cele recent formate de-a lungul râurilor şi drumurilor.

România are 500.000 de hectare de păduri pe care oamenii sunt încurajaţi să le taie, legal. Potrivit WWF România, trebuie protejate speciile sălbatice din vârful lanţului trofic şi nu numai, specii umbrelă ca ursul brun, zimbrul care menţin echilibrul acestor ecosisteme, menţin echilibrul între diferite specii - inclusiv microorganisme dăunătoare.
 
Amprenta de carbon reprezintă 57% din cererea omenirii asupra naturii, fiind principalul motiv pentru care ne risipim viitorul. Altfel spus, reducerea cu 50% a componentei de carbon a amprentei ecologice a umanităţii aproape că ar echilibra balanţa contului de resurse naturale - ar fi consumate resursele a 1,1 planete.

"Este nevoie să prioritizăm obiectivul emisii nete zero, grăbind tranziţia către o economie care nu se mai bazează pe carbon. Avem nevoie rapid de măsuri clare, de o relansare economică ecologică, dacă dorim să respectăm angajamentul asumat prin Acordul de la Paris din 2015 - amprenta de carbon să fie din nou zero înainte de 2050, limitând creşterea temperaturii globale la mai puţin de 2°C (sau chiar 1,5 °C)", se arată în comunicat. 

"Alegerile greşite din trecut - desecări, defrişări, vânătoarea excesivă, poluarea cu plastic - nu trebuie să ne dicteze acţiunile în prezent şi, în niciun caz, să ne decidă viitorul. Capacitatea Pământului este finită, dar posibilităţile umane nu sunt. Avem tehnologia, studiile şi experţii care să aplice metode mai bune. Iar, la nivel personal avem acces rapid la soluţii pe care le putem pune în practică chiar acum, în viaţa noastră", a declarat Hanny Bratu, public engagement coordinator la WWF-România.

"Aşa a luat naştere manifesto-ul "Legământ pentru Pământ", o promisiune pe care o facem fiecare generaţiilor viitoare şi pe care o vom respecta, zi de zi".

WWF îşi propune obiectivul - Zero-Jumătate-Zero: zero pierdere a habitatelor naturale, înjumătăţirea amprentei ecologice a producţiei şi a consumului şi zero extincţii cauzate de om. Aceste obiective se vor traduce în beneficii directe pentru oameni, cum ar fi stabilitatea climei, hrană sănătoasă pentru toţi, apă potabilă şi o mai bună calitate a vieţii. Măsurile concrete sunt detaliate pe site-ul wwf.ro, unde toţi oamenii sunt invitaţi să susţină pactul "Legământ pentru Pământ".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.