Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că „în paralel cu calea diplomatică” a discuţiilor de astăzi de la Geneva, „trebuie să se facă totul pentru a consolida apărarea” împotriva „atacurilor josnice ale Rusiei”.
Declaraţia vine după ce un atac rus asupra unei clădiri rezidenţiale din Ternopil, în vestul Ucrainei, a ucis, miercuri, 33 de persoane şi a lăsat şase persoane dispărute.
„Pe parcursul săptămânii, aceste atacuri nu au încetat: au fost utilizate peste 1.050 de drone de atac, aproape 1.000 de bombe ghidate şi peste 60 de rachete de diferite tipuri”, scrie Zelenski într-o postare pe reţelele de socializare.
„Este foarte important să accelerăm punerea în aplicare a tuturor acordurilor noastre cu partenerii privind sistemele de apărare aeriană şi rachetele”, adaugă el.
„Mulţumesc tuturor celor care contribuie la protejarea vieţilor. Mulţumesc tuturor celor care lucrează pentru pace”, a afirmat liderul ucrainean.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







