Reprezentanţii casei de licitaţii Historic, aflată în centrul atenţiei pentru scoaterea la vânzare a unor scrisori, cărţi poştale şi manuscrise ale unor articole semnate de Mircea Eliade, încă negociază cu Ministerul Culturii, potrivit informaţilor oferite News.ro de istoricul Alin Ciupală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Suntem în negocieri”, a declarat vineri, pentru News.ro, Alin Ciupală, expert acreditat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în domeniul bibliofilie, cartofilie, fotografie istorică şi documente de secol XIX.

Afirmaţia lui vine după ce joi seară, MC a anunţa că negocierile de cumpărare directă a loturilor au eşuat şi că cere Arhivelor Naţionale să intervină, pentru a solicita dreptul de preempţiune.

Tot joi seară, profesorul Sorin Alexandrescu, nepotul lui Mircea Eliade, a anunţat pe contul său de Facebook că licitaţia Historic, care ar urma să aibă loc pe 16 decembrie, a fost blocată legal şi că dreptul de a decide viitorul documentelor familiei îi aparţine. 

Ciupală nu a dorit să comenteze anunţul făcut de Sorin Alexandrescu, spunând că nu l-a citit. „Aşteptăm să vedem la ce concluzie ajungem. Noi discutăm cu cei de la Ministerul Culturii. Nu ştiu de ce au spus ce au spus. Arhivele Naţionale au fost înştiinţate de noi dinainte să anunţăm licitaţia, conform legii”.

Negocierile dintre cele două părţi au început de miercuri, după cum a explicat Ciupală în urmă cu o zi, pentru News.ro. El nu a oferit acum mai multe detalii.

Luni seară, când ar urma să aibă loc vânzarea, este programat un marş pentru „salvarea tuturor manuscriselor ale lui Eliade”.

Peste 1.600 de persoane au semnat o petiţie lansată online de scriitorul Radu Vancu prin care este cerută blocarea licitaţiei.

Din colecţia istoricului literar Mircea Handoca, din care fac parte aceste loturi ajunse în atenţia publică, dar şi din alte fonduri au mai fost licitate în ultimii doi ani, la Artmark, scrisori, cărţi şi alte documente ale lui Eliade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.