”Fărşangul”, un obicei vechi de sute de ani care marchează sfârşitul iernii şi începutul Postului Paştelui, este încă păstrat în comunităţile româneşti şi maghiare din judeţul Alba. ”Înmormântarea Fărşangului”, înmormântare simbolică a iernii, a avut loc, sâmbătă, în comuna Rimetea, localitatea cu populaţie majoritar maghiară, la sărbătoare participând sute de oameni.
Începutul Postului Paştelui era marcat, în vechime, în comunităţile româneşti şi în cele predominant maghiare prin obiceiuri similare, unul dintre acestea fiind ”Fărşangul”, păstrat încă sub aceeaşi denumire în două localităţi din Alba.
La Cetea, în comuna Galda de Jos, obiceiul poartă denumirea de ”Jocul Fărşangului” sau ”Fărşangul Românesc”, în timp ce la Rimetea, localitate cu populaţie majoritar maghiară, tradiţia este denumită ”Înmormântarea Fărşangului”.
Etnograful Petruţa Pop spune că în Transilvania există în tradiţia populară o serie de sărbători legate de Postul Paştelui, în special în prima săptămână a postului sau de ”lăsata secului”. Potrivit acesteia, ”lăsata secului” era ultima sărbătoare pentru comunitatea creştină înainte de Postul Paştelui, fiind ”un adevărat hotar” între o perioadă ”de dulce”, propice mai ales pentru distracţii, şi o perioadă mai sobră, destinată în special reculegerii şi muncii.
Această sărbătoare păstrează şi anumite influenţe păgâne. ”Sărbătoarea cade întotdeauna în luna februarie sau în prima parte a lunii martie şi păstrează urmele unor practici păgâne (…) Gospodinele de la sat spălau toate vasele cu leşie ca să nu mai rămână urme de dulce pe ele. Mai demult, oalele în care s-a făcut mâncare de dulce erau spălate şi duse în pod şi se aduceau, în schimb, oale anume pentru mâncarea de post”, explică etnograful.
”Înmormântarea Fărşangului”, tradiţie păstrată de comunitatea maghiară din Rimetea
”Înmormântarea Fărşangului” este, potrivit etnografilor, unul dintre cele mai vii şi colorate obiceiuri legate de începerea postului, păstrat de sute de ani de comunitatea maghiară din Rimetea.
Localitatea, care are aproximativ 1.250 de locuitori, a devenit aproape neîncăpătoare, sâmbătă, când sute de turişti au venit special să vadă ceremonialul tradiţional de ”înmormântare a Fărşangului”.
Potrivit etnografilor, sărbătoarea, specifică celor de rit unitarian, ar fi fost transmisă din generaţie în generaţie timp de sute de ani, iar originile ei se regăsesc în perioada schismei bisericii catolice, din anul 1542, când a luat fiinţă biserica unitariană. Pentru comunitatea din Rimetea obiceiul simbolizează încetarea tuturor distracţiilor şi începerea Postului Paştelui, dar şi sfârşitul iernii.
Etnograful Petruţa Pop spune că sărbătoarea este păstrată în special de maghiarii ardeleni şi ar fi un obicei preluat de la saşi în secolul al XVI-lea.
”Acest obicei marchează încheierea iernii şi intrarea în Postul Paştelui. Numele săsesc al sărbătorii – ”Fasching” – provine de la cuvântul ”vastschang” (fastschank), în traducere liberă ”ultima băută” sau ultima petrecere, ultimul chef înainte de începutul Postului Paştelui. Odată cu îngroparea Fărşangului sunt alungate duhurile rele şi iarna cu toate greutăţile ei”, afirmă Petruţa Pop.
La Rimetea, sărbătoarea a început, sâmbătă, în jurul amiezii, când băieţii satului, îmbrăcaţi în costume tradiţionale sau deghizaţi, au format un alai colorat care a transportat pe uliţele localităţii un coşciug în care este înmormântă simbolic iarna.
”Potrivit tradiţiei, la ”Înmormântarea Fărşangului” pot participa doar băieţi. Îmbrăcaţi în haiduci şi costume populare şi măşti, aceştia străbat uliţele satului, generând un haos general, iar în alai se află şi o căruţă trasă de măgar, în care se află un sicriu. Înmormântarea Fărşangului seamănă mai mult cu un alai de nuntaşi, care este condus de muzicanţi, preot, cantor, mire, mireasă”, explică etnograful Petruţa Pop.
Obiceiul de la Rimetea simbolizează închiderea iernii şi pregătirea comunităţii pentru reluarea activităţii agricole, întrerupte în timpul sezonului rece.
”După căruţă vin două fete bătrâne care nu s-au măritat în anul ce a trecut. Acestea trag după ele o rădăcină de copac, care semnifică lipsa lor de fertilitate. Celelalte măşti participante sunt hazlii, hidoase, ele înfăţişând draci, peţitori, clovni. Adaptarea obiceiului la nou se face prin satirizarea unor evenimente actuale. Zarva, gălăgia pe care o fac, gesturile libere sau violente, au rostul de a alunga tot ceea ce înseamnă necurăţenie şi chiar anotimpul rece, similar morţii temporare a naturii, întunericului”, mai spune etnograful.
La ”Înmormântarea Fărşangului”, alaiul se adună în centrul satului unde participanţii trec în revistă necazurile şi bucuriile din anul trecut, dar invocă şi dorinţe pentru noul an, iar în final tinerii distrug cu bâtele sicriul pentru a alunga astfel tot ceea ce este rău.
”Înmormântarea Fărşangului” de la Rimetea s-a încheiat cu un bal la care au participat toţi localnicii şi invitaţii.
Duminică, localnicii din Rimetea îşi continuă petrecerea marcând intrarea oficială în noul an agrar. Oamenii se adună la rude sau prieteni bucurându-se de ”înmormântarea iernii”, iar bucătăresele fac plăcintele de post cu varză sau cartofi.
”Fărşangul românesc”, obicei cu influenţe păgâne la Cetea
Un obicei similar ”Înmormântării Fărşangului” de la Rimetea este ”Fărşangul românesc” de la Cetea, din comuna Galda de Jos, obicei care presupune tot un ritual cu influenţe păgâne în care sunt folosite măşti.
Bătrânii din Cetea povestesc că obiceiul ar fi fost adus în localitatea lor de un bărbat din satul Geomal, comuna Stremţ, care s-a căsătorit în Cetea.
Etnograful Petruţa Pop povesteşte că ”Fărşangul românesc” de la Cetea presupune un ritualul în care un grup de feciori se costumează în diferite personaje: preot, drac, iar unul dintre ei poartă un butuc cu care izbeşte porţile caselor unde locuiesc fete şi băieţi.
”Feciorii se maschează la marginea satului şi intră urlând pe uliţe, stârnind o atmosferă de groază. Nu comunică prin cuvinte, ci prin grohăituri. După ce au colindat întregul sat, se retrag în locul unde s-au mascat şi îngroapă hainele şi măştile. Seara se adunau la gazdă, unde petreceau cu vin şi plăcinte până în noapte”, spune Petruţa Pop.
Din păcate, ”Fărşangul” de la Cetea se practică în zilele noastre doar în cadru organizat şi, potrivit specialiştilor, este mult modificat faţă de varianta iniţială care data din precreştinism.
Astfel, în prezent ”Fărşangul românesc” este cercetat şi se încearcă păstrarea obiceiului prin Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, instituţie care reface în fiecare an tradiţia.
Managerul Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba, Alexandru Pal, spune că în acest an, în luna februarie, instituţia a participat cu acest obicei la Festivalul Naţional ”Ziua Cucilor” de la Brăneşti-Ilfov, unde ”Fărşangul” de la Cetea a fost readus la viaţă atât ca ritual cât şi prin măştile realizate tradiţional.
Pe lângă ”Fărşang”, în Alba se mai păstrează, tot în această perioadă, şi un obicei specific românesc - ”Hodaiţele” sau ”Silitul”, prin care fetele bătrâne şi feciorii ”tomnateci” sunt luaţi în râs. Obiceiul, cunoscut în funcţie de zonă sub denumirile ”Hodaiţele”, ”Alimoria” sau ”Silitul”, se practică tot la începutul Postului Paştelui, când are loc ultimul joc şi se fac focuri mari la marginea satelor. Aceste obiceiuri se mai păstrează în unele sate din Alba, însă cu influenţe moderne.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
