Pe Calea Victoriei, colţ cu Sevastopol, se află o casă boierească din la Belle Epoque, un imobil cu etaj şi acoperiş imperial, cu hublou rotund şi balcon din fier, un muzeu cu o curte generoasă şi foişor de lemn, Casa Filipescu-Cesianu este o bijuterie, printre alte clădiri valoroase din zonă, precum Palatul Ştirbei, Palatul Romanit (Muzeul Colecţiilor de Artă), Casa Monteoru, Academia Română, Casa Vernescu, Casa Grădişteanu-Ghica, Palatul Cantacuzino, blocul Banloc-Goodrich şi cealaltă casă Cesianu, fosta Legaţie germană. Imobilul va găzdui, din luna noiembrie, Muzeul Vârstelor.
Istoria locului a fost cu boieri avuţi şi străzi noroioase
Un călător străin, medicul german Wilhelm Derblich, este impresionat pe la 1849 de Podul Mogoşoaiei, pe care o numeşte ”strada cea mai lungă şi în acelaşi timp cea mai elegantă din Bucureşti”. Era nevoie de o oră întreagă să o străbaţi, de la un capăt la altul. ”Aici locuiesc boierii cei mai avuţi, cei mai mulţi consuli, aici sunt prăvăliile şi magazinele cele mai elegante”, spunea medicul. Un astfel de boier avut a fost şi Iancu Filipescu, primul proprietar al construcţiei.
"Era un boier de rangul întâi, cu o avere impresionantă, dat fiind faptul că şi-a cumpărat un teren aici, iniţial pe Podul Mogoşoaiei, aşa cum se chema artera. După Războiul de Independenţă s-a numit Calea Victoriei. Construieşte, undeva în primele decenii ale secolului al XIX-lea un imobil, respectiv Corpul A, cum este numit astăzi, pentru că domeniul este împărţit în două corpuri, corpul A şi corpul B, în spate”, a povestit Constantin Gabriel, directorul actual al casei devenită muzeu.
Cu acest prilej sunt realizate decoraţiile exterioare, acoperişul imperial şi este amenajat parcul reşedinţei. Reşedinţa este mărginită de Strada Sevastopol, stradă ce purta în vechime numele de “Uliţa Filipescului”, deoarece se întindea de-a lungul proprietăţilor acestuia. Uliţa Filipescului, pe care se afla marele cimitir al evreilor sefarzi, cimitir desfiinţat în anul 1942, va lua numele de “strada Sevastopol” după războiul Crimeii (1853-1856).
Pe aceste locuri era o livadă cu duzi, care producea cantităţi mari de mătase. "Livedea cu duzi s-au împotmolit cu o mulţime de nume care mai de care; citeşti pe tăbliţele de la răspântii: strada Sebastopol, strada Occidentului, fundătura Emigrantului, porecliri gratuite (...). Numele care se dau azi de primăria noastră nu au niciun raport cu altădată, cu obiceiurile şi ocupaţiunile locuitorilor, cu vreun fapt istoric sau cu vreun om celebru” (Ion Ghica, Convorbiri economice).
Casa Iancu Filipescu apare în planurile maiorului Rudolph von Borroczyn, din 1846 - 1852, una dintre cele mai vechi case boiereşti care apare în aceste planuri.
"Cele două corpuri ale clădirii nu erau unite, dar, ulterior, după renovarea din 1890, au fost unite prin construirea unor grupuri sanitare. Primăria a impus după 1830 caselor şi mai ales caselor boiereşti construirea de grupuri sanitare”, a mai precizat directorul de astăzi al casei.
Povestea construcţiei continuă cu alt proprietar, Constantin Cesianu, cel de-al doilea
Acest Constantin are o istorie interesantă, în sensul că a fost unul dintre descendenţii lui Stan Jianu, un boier de rangul II din Oltenia, Romanaţi. ”Iar descendenţii acestui boier au fost Iancu Jianu, celebrul haiduc, şi fratele său Dumitraşco. Dumitraşco descoperă pe moşia sa de la Corlăteşti, din Romanaţi, o stelă funerară cu inscripţia «Platinus Cesianus» şi decide ca numele familiei sale să fie Cesianu. Dumitraşco şi-a schimbat astfel numele de familie”, este declaraţia lui Constantin Gabriel.
Constantin Cesianu devine proprietarul acestui imobil undeva prin anii 1889 - 1890. „Nu se cunoaşte exact modalitatea juridică prin care a obţinut această proprietate, se zvoneşte despre o înrudire”, a afirmat istoricul Constantin Gabriel.
În 1892, Cesianu apelează la arhitectul Leonida Negulescu, pentru refacerea imobilului, iar decoraţia exterioară dinspre Calea Victoriei şi cea dinspre strada Sevastopol datează de atunci, nu s-a mai intervenit la ea din acea perioadă.
Trebuie menţionat faptul că strada Sevastopol, care făcea legătura între Piaţa Buzeşti şi Calea Victoriei, se numea, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, ”Uliţa lui Sebastopol”, după numele unui proprietar de prin partea locului. Această uliţă era plină de noroaie în care se împotmoleau trecătorii şi căruţele.
"În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), trupele expediţionare franco-engleze au fost oprite timp de aproape un an în faţa Sevastopolului - principalul port al flotei militare ruse de la Marea Neagră. Bucureştenii au transformat, în glumă, pe Sebastopol în Sevastopol, locul unde se împotmoliseră aliaţii, nume care, ulterior, a fost oficializat de primărie”, scrie în cartea sa ”Străzi vechi din Bucureştiul de azi” istoricul şi profesorul Alexandru Ofrim.
Revenind la boier, Constantin Cesianu moare în 1914, dar ”urmaşii săi continuă să locuiască aici până în 1935, când băiatul său, Constantin Dinu Cesianu, fiind ministru plenipotenţiar la Paris, deci stând mai mult în afara ţării, decide să vândă imobilul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), astfel încât în perioada 1935-1940 proprietar al acestui imobil a fost SRR”, a povestit pentru News.ro gazda de la Muzeul Filipescu - Cesianu, Gabriel Constantin.
În 1940, Societatea face un schimb de teren. Primăria cedează SRR-ului un teren pe Bulevardul Kiseleff, primind în schimb acest teren. Astfel că, din ‘40 până în prezent, Casa Filipescu-Cesianu s-a aflat în proprietatea primăriei. Din 1940 până în 2014, când imobilul a intrat în restaurare, această casă a fost sediul administraţiei pentru Muzeul Municipiului Bucureşti, depozitele de colecţie.
În proiectul de restaurare a fost inclus numai corpul A al proprietăţii. La corpul B se lucrează acum şi va fi destinat administraţiei muzeului. În fund, fosta magazie este astăzi Lapidariu. Aici au loc expoziţii, iar intrarea publicului la evenimente este gratis.
Muzeul Vârstelor - singurul cu profil antropologic din Capitală
Nu se cunoaşte dacă în trecut în aceste saloane, nu foarte mari, au fost seri de muzică şi danţ, baluri sau serate demne de aristocraţia vremii. Viitorul casei însă va fi legat de Muzeul Vârstelor, singurul muzeu cu profil antropologic din Bucureşti, care va fi deschis spre sfârşitul anului.
Muzeul Vârstelor sau cum au evoluat generaţiile, plecând de la viaţa de familie, cum a evoluat, prin fotografii, prin obiecte de mobilier, biblioteci, cum arăta un decor de casă boierească din secolul al XIX-lea, toate vor face parte din noua clădire.
"O parte din obiecte au fost aduse deja din patrimoniul muzeului. Ultima încăpere va fi organizată sub forma unei săli de naşteri, obiectele care vor constitui această sală sunt aduse de la Spitalul Filantropia, vorbim despre tehnică medicală ieşită din uz”, a explicat Gabriel Constantin.
Încăperile sunt distribuite pe două etaje, în şapte spaţii. Casa are un pod transformat în mansardă, unde au loc spectacole de teatru şi muzică. Ultima întâlnire cu publicul din această lună va fi cu William Shakespeare, sâmbătă, 25 iunie. Biletul costă 16 lei.
În casă e linişte şi răcoare, doar câteva mobile îşi aşteaptă rândul în laboratorul de restaurare, care se află la etajul I. Parchet masiv de stajar, iar trecerile sunt din marmură de Ruşchiţa antichizată. Tâmplăria a fost refăcută şi adaptată specificului unui muzeu.
În prima cameră, biroul directorului şi al secretarei, sirene ambulanţelor şi claxoanele maşinilor nu lasă să uiţi nicio clipă că eşti pe cea mai circulată arteră a Bucureştilor. O bibliotecă de lemn masiv sculptat, de secol XVIII, este deja la locul ei, în a doua încăpere. Urmează să fie aşezate alte mobile. Cinci scaune cu tapiţerie roşu-bordo, cu ciucurii rupţi care au nevoie de câteva cusături, vor fi şi ele recondiţionate. În cea de-a treia sală, publicul va vedea cum arăta aparatura medicală a unei săli de naşteri de acum 50 de ani. Incubatorul a fost adus de la Spitalul Filantropia.
"E bine de ştiut ce vremuri a prins fiecare generaţie. Aici este o altă sală care face trecerea către etajul II. Acolo sunt restauratorii şi au obiectele întinse. Se lucrează la obiectele de mobilier”, a mai spus gazda de la Muzeu.
”Muzeul Vârstelor îşi propune să arate cum au evoluat generaţiile de-a lungul ultimelor 300 de ani, de la începutul epocii fanariote şi până în perioada contemporană. Va fi amenajat în funcţie de cum reuşim să punem la punct partea de logistică. Noi ne propusesem să deschidem acest muzeu în această perioadă, dar din cauza faptului că ne-am lovit de câteva probleme de logistică, în sensul că avem nevoie de nişte vitrine care se obţin pe baza unei licitaţii, am amânat până spre sfârşitul anului, undeva prin luna noiembrie”, a mai spus Gabriel Constantin pentru News.ro.
Consolidarea casei a fost realizată cu migală, ”pe şarpantă, element deosebit al casei, care servea doar la acoperirea unui pod folosit ca depozit, s-a intervenit punctual, astfel încât spaţiul nou obţinut să poată fi destinat pe rând diverselor momente ale zilei - de la spaţiu muzeal pentru cercetare electronică la întâlniri şi spaţiu expoziţional periodic, la concerte de cameră sau jazz, seara”, potrivit arhitectura-1906.ro.
Fiecare element ornamental a fost desenat, consemnat şi asumat de proiectant împreună cu specialistul restaurator. Feroneria faţadelor a fost demontată şi restaurată în atelier. Ferestrele de la parter au primit toate, pe exterior, grilaje din fier forjat după modelul existent, găsit in situ.Sobele din interior au fost desfiinţate. Acestea nu erau valoroase. A fost preferat un sistem modern de încălzire.
Grădina casei
Casa de pe fostul Pod al Mogoşoaiei avea grădină mare, specifică caselor boiereşti de secol XVII-XIX. În punctul cel mai înalt al grădinii se află foişorul de lemn roşu. De aici, pornesc alei cu pavaj de piatră de diferite mărimi, cu statui din patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti, bănci şi copaci din cei mai înalţi.
Recent, în curtea muzeului a avut loc Noaptea Statuilor Vivante, un eveniment care a adunat sute de bucureşteni, dar care va găzdui şi alte expoziţii temporare, pe perioada vacanţei, ateliere de creaţie pentru copii sau diferite manifestări culturale.
"A existat din zona legendelor urbane pericolul de a fi demolată, pentru că unul dintre proiectele lui Nicolae Ceauşescu prevedea lărgirea Căii Victoriei până în capăt, la Piaţa Naţiunilor Unite, astfel că de-o parte şi de alta a arterei să fie rase o serie de clădiri pentru a face loc lărgirii bulevardului, şi aceasta urma să fie distrusă parţial sau în întregime, nu se ştie exact. Acest plan era cu atât mai distructiv cu cât prevedea şi demolarea Muzeului Naţional ”George Enescu”, casa Cantacuzino. Din fericire s-a păstrat până astăzi, iar această casă s-a păstrat în proporţie de 80% integrală, aşa cum a rezultat în urma modificării din 1852, în urma remodelării ei”, a încheiat istorisirea Gabriel Constantin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
