Guvernul modifică Acordul de concesiune pentru perimetrul Neptun, consecinţa fiind că OMV Petrom renunţă la procesul de la Curtea de Arbitraj din Paris, vizând clauza de preempţiune din Legea offshore, iar durata fazei de explorare este prelungită cu doi ani, până în 2027.
UPDATE -”Prin adoptarea actului normativ, Guvernul extinde cu doi ani durata fazei curente de explorare din Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, fără modificarea duratei totale a concesiunii, care este de 45 de ani, respectiv până la data de 28 noiembrie 2045. De asemenea, prin actul adiţional se renunţă de către titularul OMV Petrom la acţiunea desfăşurată sub Regulile de arbitraj din 2021 ale Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral ICC nr. 27655/HBH, precum şi la dosarele aflate pe rolul instanţelor nationale, respectiv al Judecătoriei Sector I sub nr. 10551/299/2023 şi al Tribunalului Bucureşti sub nr. 6312/2/2023”, transmite Executivul.
Ca urmare a aprobării actului adiţional prin adoptarea Hotărârii de Guvern, Acordul petrolier este actualizat de părţi, ţinând cont de toate modificările legislative intervenite pe parcursul derulării acordului de concesiune.
Titularii acordului de concesiune sunt: OMV Petrom S.A. şi Romgaz Black See Limited.
”Faza curentă a perioadei de explorare a fost extinsă din considerente care ţin de siguranţă şi eficienţă, inclusiv de optimizarea resurselor tehnice şi umane, precum şi de menţinerea continuităţii activităţilor de foraj. Forajul celor zece sonde de exploatare pe structurile Domino şi Pelican Sud, unde sunt zăcăminte comerciale deja confirmate, este planificat a se încheia la finalul anului 2026. Activităţile de foraj pentru structurile Domino şi Pelican Sud trebuie menţinute pentru ajungerea cu prioritate, la exploatarea resurselor din aceste zăcăminte”, explică Guvernul.
Săparea sondei în prospectul de explorare Anaconda are ca scop principal confirmarea de noi descoperiri comerciale.
Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) - în prezent Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), pe de o parte, şi Societatea Naţională a Petrolului “Petrom SA” şi Compania „ELF Aquitaine”, pe de alta parte a fost încheiat în cursul anului 2000 şi a intrat în vigoare ca urmare a aprobării acestuia prin Hotărârea Guvernului nr. 1233/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 641/08.12.2000. Durata totală a Acordului de Concesiune este de patruzeci şi cinci (45) de ani (având ca dată finală de valabilitate 28.11.2045).
Faza curentă a perioadei de explorare s-a extins pentru o perioadă suplimentară de doi ani, respectiv până la data de 9.11.2027.
”Faza de dezvoltare a celor două zăcăminte comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud implică investiţii masive în tehnologie de ultima generaţie, fiind necesară o perioada suficientă de timp şi resurse tehnice şi umane dedicate în vederea construirii infrastructurii subacvatice, forajului şi echipării sondelor de dezvoltare, respectiv construirii şi punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie offshore pentru exploatarea resurselor comerciale de gaze naturale. Finalizarea acestor lucrări de explorare-dezvoltare este prioritară, fiind o condiţie pentru asigurarea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale la nivel naţional şi regional, în conformitate cu strategia economică a României 2025-2035 cu perspectiva anului 2050, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1491/21.12.2024”, precizează Executivul.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Se aprobă Actul adiţional nr. 7 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.233/2000 privind aprobarea Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pe de o parte, şi Societatea Naţională a Petrolului Petrom - S.A. Bucureşti şi Compania ELF Aquitaine, pe de altă parte”, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern. .
Actul adiţional aprobat este prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre şi care este clasificată potrivit legii.
Conform Notei de fundamentare, ”adoptarea proiectului de hotărâre va conduce la modificarea acordului de concesiune, prin: prelungirea cu doi (2) ani a duratei fazei de explorare, fără afectarea duratei totale a concesiunii; actualizarea contravalorii săpării sondei de explorare de la 20 mn Eur la 0 mn Eur; preluarea prevederilor Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la stabilitatea fiscală; actualizarea cu modificările legislative intervenite pe parcursul derulării lui”
”De asemenea, prin actul adiţional se renunţă de către reclamantă, la acţiunea desfăşurată sub Regulile de arbitraj din 2021 ale Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral ICC nr. 27655/HBH, precum şi la dosarele aflate pe rolul instanţelor nationale, respectiv al Judecătoriei Sector I sub nr. 10551/299/2023 şi al Tribunalului Bucureşti sub nr. 6312/2/2023„, se arată în document.
Actul adiţional intră în vigoare la data publicării HG în Monitorul Oficial.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirma, săptămâna trecută, că discuţiile avute la Viena cu cancelarul Christian Stocker şi cu ministrul Energiei, Wolfgang Hattmannsdorfer, au vizat proiectele prin care România îşi poate întări poziţia în regiune pe zona de energie şi investiţii. ”OMV Petrom şi Romgaz lucrează împreună la investiţia care poate transforma România într-un pol de stabilitate energetică la nivel european. Am insistat pe îmbunătăţirea interconectărilor energetice, în special cele electrice, în regiunea noastră”, arăta el.
La începutul acestei luni, premierul Ilie Bolojan a discutat cu oficiali ai OMV Petrom, în special despre stadiul proiectului Neptun Deep, dar şi despre planurile de investiţii ale companiei şi rolul acesteia în asigurarea securităţii energetice a României. Potrivit Guvernului, compania a confirmat că îşi menţine angajamentul de a investi în România, inclusiv în proiecte de energie regenerabilă şi dezvoltarea capacităţilor pentru biocombustibili.
De asemenea, conform anunţului Executivului, reprezentanţii OMV Petrom au prezentat stadiul actual al proiectului, subliniind că lucrările avansează conform calendarului şi în coordonare cu Romgaz.
”Compania a confirmat, de asemenea, că îşi menţine angajamentul de a investi în România, inclusiv în proiecte de energie regenerabilă şi dezvoltarea capacităţilor pentru biocombustibili, contribuind astfel la stabilitatea aprovizionării cu energie”, a mai transmis Guvernul.
Potrivit reprezentanţilor acestuia, temele abordate au vizat şi extinderea explorării în zona offshore mai adâncă din Marea Neagră.
În acest context, s-a discutat despre execuţia forajului ANACONDA-1, având în vedere termenele obligaţiilor existente.
”Totodată, premierul României a subliniat interesul Guvernului de a consolida parteneriatul cu compania şi a propus ca responsabilităţile de mediu să fie asumate de operator, în conformitate cu principiile europene. În ceea ce priveşte zona onshore, premierul Ilie Bolojan a adus în discuţie necesitatea unor condiţii care să asigure un echilibru între investiţii şi beneficiile pentru stat şi cetăţeni, astfel încât resursele României să fie valorificate cât mai eficient, aducând avantaje atât companiei, cât şi ţării”, a mai transmis la acel momnent Executivul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







