Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, premiat anul acesta la Cannes pentru „Lerd”, a fost arestat la domiciliu sub acuzaţia de „propagandă împotriva regimului” şi „punere în pericol a securităţii naţionale”, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul, tradus „A Man of Integrity”, premiat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, incriminează corupţia din republica islamică.

„Corupţia a pătruns în toate straturile societăţii”, a declarat Rasoulof, din Teheran, prin Skype, pentru AFP. 

Regizorului i-a fost confiscat paşaportul la întoarcerea, în septembrie, de la Telluride Film Festival. De atunci, el se află în arest la domiciliu.

Filmele „Manuscripts Don't Burn" şi „Iron Island", lansate de cineast în 2013, respectiv 2005, au fost de asemenea interzise în ţara sa.

Rasoulof, în vârstă de 44 de ani, a primit deja 12 luni de închisoare, după ce a fost arestat în 2010, împreună cu prietenul lui, regizorul Jafar Panahi, cunoscut pentru „Taxi”, care nu mai are voie să realizeze filme în următorii 20 de ani.

Iniţial, Rasoulof a fost închis pentru 6 ani, însă sentinţa a fost redusă după apel.

Acum, este acuzat de aceleaşi lucruri: „propagandă împotriva regimului” şi „punere în pericol a securităţii naţionale”.

Iranienii sunt epuizaţi din cauza corupţiei, spune el, „Vor să o lase în urmă, dar nu pot, pentru că a devenit un sistem în sine. Acest sistem te forţează să fii corupt şi corupător. Chiar şi prietenii mei sunt dezgustaţi de asta, dar nu pot scăpa. Oamenii au devenit asupriţi şi asupritori în acelaşi timp”.

El a continuat: „Sunt complet în beznă, nu ştiu ce se va întâmpla. Dar nu îmi permit să mă dau bătut. Nu pot să-mi văd filmul prezentat în Iran în timp ce aştept să fiu verificat”.

Regizorul spune că numeroşi intelectuali au părăsit deja ţara, mulţi sunt în închisori ori au fost reduşi la tăcere.

Compania franceză de producţie cu care el lucrează, ARP, a lansat o petiţie pe Change.org prin care cere ca Mohammad Rasoulof să fie lăsat să lucreze şi să călătorească.

„Dacă oamenii din afara Iranului nu m-ar fi susţinut, situaţia mea ar fi fost mai rea. Ce mă ţine pe linia de plutire este faptul că oamenii nu m-au uitat şi că filmul meu va fi văzut”, a mai spus el.

În luna mai a acestui an, Mohammad Rasoulof a primit, pentru „Lerd”, marele premiu al secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes. Scenariul filmului a fost premiat la Festivalul de la Chicago. Pentru „Manuscripts Don't Burn” (2013) a fost recompensat cu trofeul FIPRESCI al aceleiaşi secţiuni, iar pentru „Goodbye” (2011) a primit două trofee pe Croazetă - regi, în Un Certain Regard şi o menţiune specială.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.