Arheologii italieni au descoperit, într-o peşteră preistorică din apropiere de Roma, rămăşiţele a nouă oameni de Neanderthal care ar fi fost vânaţi de hiene, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oasele fosilizate, între care fragmente de cranii, au fost găsite în peştera Guattari, în oraşul San Felice Circeo.

Este considerat că neanderthalienii, ramură apropiată a Homo sapiens, au dispărut în urmă cu aproximativ 40.000 de ani. Totuşi, mici urme din ADN-ul lor se regăsesc la omul modern.

Opt dintre rămăşiţele descoperite sunt vechi de 50.000 - 68.000 de ani, iar cea mai veche ar putea avea o vechime de 90.000 - 100.000 de ani, a spus Ministerul italian al Culturii.

Arheologii care le-au descoperit în peştera aflată la 90 de kilometri sud-est de Roma, au spus că au aparţinut unei femei, unui băiat şi unor şapte bărbaţi adulţi. 

Mario Rolfo, profesor de arheologie la Universitatea Tor Vergata, a precizat că majoritatea Neanderthalienilor au fost ucişi de hiene, care i-au dus în peşteră drept hrană. 

„Oamenii de Neanderthal erau pradă pentru aceste animale. Hienele îi vânau, mai ales pe cei mai vulnerabili, precum indivizii bolnavi sau mai în vârstă”, a spus el, citat de The Guardian.

Ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, a descris descoperirea drept „una extraordinară, despre care va vorbi întreaga lume”.

„Aceste descoperiri vor ajuta la îmbogăţirea studiilor despre Neanderthalieni”, a afirmat el.

Mai puţine astfel de rămăşiţe au fost descoperite în peştera Guattari în 1939. Peştera a fost închisă de o alunecare de teren sau în urma unui cutremur, astfel că a fost bine conservat conţinutul său.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.