Propaganda rusă influenţează discursul TV din România relevă un sondaj Avangarde realizat în luna martie, la comanda G4Media. De asemenea, participanţii la sondaj consideră că afirmaţia ”Bruxelles-ul ne obligă să mâncăm insecte” reprezintă un instrument de propagandă împotriva Uniunii Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
La întrebarea ”Din punctul dumneavoastră de vedere propaganda rusă influenţează discursul TV din România?”, 43% dintr erespondenţi au răspuns afirmativ, în timp ce 39% au răspuns ”NU”. 16% dintre participanţi spun că nu pot aprecia, iar 2% nu au răspuns. 
 
 
De asemenea, la întrebarea ”Dumneavoastră personal credeţi că afirmaţia «Bruxelles-ul ne obligă să mâncăm insecte» reprezintă o realitatea sau este utilizată ca instrument de propagandă împotriva Uniunii Europene?”, 50% dintre participanţi au răspuns că ”este instrument de propagandă împotriva UE”. 33% dintre participanţi cred că este realitatea, 16% nu pot aprecia şi 1% nu au răspuns. 
 
Sondajul Avangarde a fost realizat, în perioada 11-17 martie, la comanda G4Media, pe un eşantion reprezentativ de 1.150 de respondenţi, cu vârsta de peste 18 ani. Răspunsurile au fost colectate telefonic, marja de eroare fiind de +/- 3%. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.