Proiectul Strategiei de educaţie parentală, supus dezbaterii publice de Ministerul Educaţiei, este criticat de conducerea Academiei Române, care spune că el este explicit împotriva familiei tradiţionale şi încearcă să obţină „omul nou”, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară şi fără identitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inoportun şi inadecvat - caracterizează Academia acest proiect -, pentru că românii trebuie să îşi „conserve specificul naţional în cadru european”.

„Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

În viziunea conducerii Academiei, proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou“, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate.

„În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională”.

Faptul că strategia în cauză a fost  precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, „nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de «strategie naţională» a României”, a mai fost transmis.

„Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susţinut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare şi bună administrare a şcolilor. În plus, introducerea strategiei ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educaţi într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale”.

În plus, „ipotezele educaţionale aşa-zis moderniste nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic”.

În concluzie, „Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniţi să-şi conserve specificul naţional în cadru european”.

Proiectul Strategiei naţionale de educaţie parentală 2018-2025 este supus dezbaterii publice în perioada 11 iunie - 10 iulie 2018.

Obiectivul general al strategiei este de a-i asigura fiecărui copil un mediu familial adecvat pentru a-şi atinge potenţialul maxim de dezvoltare şi pentru a deveni un adult responsabil.

Obiectivele specifice sunt: constituirea şi asigurarea funcţionalităţii unui sistem naţional integrat şi coerent, intersectorial de educaţie parentală, elaborarea şi revizuirea cadrului normativ privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale şi racordarea la standardele internaţionale privind respectarea şi promovarea drepturilor copilului, şi dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor şi competenţelor parentale ale părinţilor/ reprezentanţilor legali/ persoanei în grija căreia se află copilul şi ale tinerilor (ca viitori părinţi).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.