Proiecţii de filme artistice şi documentare din peste 20 de ţări vor fi prezentate la Cinema Pro, spectacole, expoziţii şi gastronomie din 35 de ţări vor avea loc la Grand Hotel du Boulevard şi în Parcul Titan, între 7 şi 10 septembrie, la Festivalul Ambasadelor "One World", ediţia a III-a, organizată cu patronajul UNESCO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Grand Hotel du Boulevard va fi expoziţia centrală One World şi vor avea loc conferintele inspiraţionale, între 7-10 septembrie, iar în Parcul Titan, intrarea Liviu Rebreanu (Globul Lumii) vor avea loc "World Music, Craft & Bazaar", spectacole, pavilioane expoziţionale şi gastronomie tradiţională internaţională din peste 35 de ţări, în perioada 9-10 septembrie. 

Timp de 4 zile, Festivalul Ambasadelor revine cu cea de-a treia ediţie şi propune cel mai provocator line-up de evenimente şi expoziţii de până acum, care va reuni marile culturi existente pe mapamond cu expresia artistică românească.

Ţări de pe tot globul, culturi şi minorităţti, reprezentând 6 continente, vor avea ocazia să prezinte publicului din România în premieră expoziţii, spectacole, filme, ateliere, meşteşuguri, aspecte legate de tradiţii, ceremonii şi obiceiuri şi de turism cultural şi gastronomie din toate colţurile lumii. 

La festival vor mai fi organizate proiecţii de filme, prezentate în premieră în România, spectacole de muzică şi dans din categoria word music, world dances, standuri de prezentare ale ambasadelor şi ai partenerilor participanţi şi degustări de preparate culinare din bucătăria internaţională.

Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, sesiunea II 2017 şi de PMB, prin ARCUB, în programul "Bucureşti - Oraş Participativ 2017".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.