Prin Programul Cantemir 2025, Institutul Cultural Român a sprijinit, prin finanţare nerambursabilă, organizarea a 20 de proiecte culturale, în 22 de ţări de pe patru continente.
Acestea au avut loc în 35 de oraşe din Australia, America, Africa şi Europa - respectiv în: Australia, Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Kenya, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Cehă, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Ungaria.
Programul Cantemir face parte din axa de susţinere culturală din Strategia ICR 2022-2026, care încurajează parteneriatul dintre operatori culturali români şi străini, precum şi cu organizaţii culturale internaţionale.
Bugetul total alocat Programului Cantemir 2025 a fost de 2.000.000 de lei, distribuit în mod egal între cele două arii tematice. Suma maximă care a fost acordată unui proiect a fost de 100.000 de lei. Tema centrală a celor 20 de proiecte a fost „Culture Matters”, care a abordat aspecte culturale actuale şi a subliniat rolul culturii în consolidarea coeziunii sociale, promovarea dezvoltării sustenabile şi stimularea dialogului global.
Ediţia din acest an a Programului a adus împreună artişti şi creatori din diverse domenii, de la proiecte muzicale şi spectacole de teatru, la cercetări şi rezidenţe artistice, explorând în mod constant ideea „Culture Matters”. Evenimentele au cuprins scurtmetraje, expoziţii individuale şi colective, instalaţii video, performance-uri în spaţiul public, proiecţii de film, concerte interactive şi retrospective muzicale, dialoguri, conferinţe şi iniţiative dedicate promovării incluziunii şi combaterii discriminării prin artele spectacolului. În acest cadru, cultura a devenit un teren viu de experimentare, comunicare şi schimb de perspective.
Programul Cantemir 2025 a adus în prim-plan creativitatea românească şi integrarea artiştilor din România şi Republica Moldova în circuitul cultural internaţional. Tema „Culture Matters” a unit întreaga selecţie de proiecte, demonstrând că investiţia în cultură nu se limitează numai la promovarea excelenţei artistice, ci contribuie la consolidarea identităţii şi la vizibilitatea internaţională a creaţiilor artistice.
În domeniul artelor vizuale, proiectele finanţate de ICR au pus în prim-plan idei care au stimulat dialogul intercultural. Publicul a avut ocazia să descopere universuri vizuale diverse prin proiecte precum Peripatetic Connections (Asociaţia Silver Screen), Humans' shared space: the waters (WASP STUDIOS SRL), Once upON the Danube (Asociaţia Atelierul Wood be Nice), 3’17” (Asociaţia Culturală Marginal), GLOD. O cultură a haholilor din Delta Dunării (West Space Studio), All Systems Collapse Tonight (Paun C Ioana PFA), Une Illusion ObstineMent Persistante (Asociatia Copia Originală), Artist on the Go (Asociaţia buchARTest), Radu Jude: Sleep #2 (Asociaţia Room 2046) şi Cultural Tailbones (Asociaţia STOL). Fiecare dintre aceste proiecte a creat punţi între artişti şi comunităţi, transformând cultura vizuală într-un mediu de reflecţie şi interacţiune interculturală.

În artele spectacolului, programul a susţinut iniţiative inovatoare care au combinat creaţia artistică cu reflecţia socială şi memoria colectivă, demonstrând că arta este un vector de incluziune. Spectatorii au experimentat muzica, teatrul şi artele performative prin proiecte precum Interbelic Reimaginat prin Jazz Simfonic (Asociaţia Culturală „Elena Mîndru”), Interractions (Contemporary Music Centre - CMC, UCIMR), Embodied Culture in Motion (Asociaţia 4Culture), MUSICA PROHIBITA (Asociaţia Culturală INNOVARTE), Poetics of Care (Asociaţia Entuziart), Turneu 1978 la GO! 2025 - Capitală Culturală (Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”), REACT - Romania & Moldova Engaging in Anti-racist Cultural Theatre (Asociaţia Acting Works), Teatru, educaţie, istorie - Sidy Thal - un spectacol itinerant (Teatrul German de Stat Timişoara), „Mobilă şi durere” de Ziua Teatrului în limba română în Germania de nord (Teatrul Andrei Mureşanu) şi Friends. Encore (Asociaţia Culturală Encore). Prin aceste iniţiative, artele spectacolului au devenit un spaţiu de reflecţie, incluziune şi experiment artistic, în care ideea de „Culture Matters” s-a concretizat în experienţe diverse, captivante şi relevante pentru publicul internaţional.
Prin susţinerea excelenţei şi originalităţii artistice, programul a încurajat fuziunea formelor inovatoare şi experimentale, cooperarea între artişti români şi cei din Republica Moldova, sprijinind proiecte cu dimensiune europeană, cooperări şi coproducţii internaţionale. Facilitând accesul la creaţii româneşti reprezentative, Programul Cantemir urmăreşte să crească interesul pentru cultura română pe scena internaţională şi să atragă publicul prin relevanţa şi valoarea culturală a proiectelor.

Desfăşurarea selecţiei pentru Programul Cantemir 2025 a evidenţiat un interes crescut din partea operatorilor culturali români pentru promovarea internaţională a creaţiei artistice naţionale. În total, au fost înscrise 111 proiecte: 45 în aria tematică Arte Vizuale şi 66 în domeniul Artele Spectacolului. În urma evaluării, 68 de proiecte au trecut de etapa administrativă eliminatorie – 26 în secţiunea Arte Vizuale şi 42 în Artele Spectacolului. Dintre acestea, 20 de proiecte culturale – câte 10 din fiecare domeniu - au fost desemnate câştigătoare de comisiile de jurizare şi soluţionare a contestaţiilor, în baza criteriilor de eligibilitate şi excelenţă artistică.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







