Prinţul Harry a revenit asupra acuzaţiilor împotriva unei prese tabloide, pe care o acuză că a practicat în trecut interceptări telefonice la „scală industrială”, în timpul procesului de la Londra, miercuri, împotriva Daily Mirror.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În a doua zi a procesului, mărturia prinţului în vârstă de 38 de ani s-a încheiat la începutul după-amiezii. A fost prima apariţie a unui membru al familiei regale ca martor, după cea a viitorului rege Edward al VII-lea, în 1891, pentru un proces de calomnie, scrie AFP. 

Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, aflat în dezacord cu familia regală, s-a angajat în mai multe bătălii legale împotriva presei tabloide. În procesul în desfăşurare, care a început luna trecută şi se preconizează că va dura câteva săptămâni, Harry îl acuză pe editorul ziarului Daily Mirror că a folosit mijloace ilicite pentru a culege informaţii, inclusiv piratarea mesajelor telefonice, între 1996 şi 2010.

„Hackingul telefonic a fost practicat la scară industrială de cel puţin trei ziare la acea vreme şi nu există nicio îndoială în acest sens”, a spus ducele de Sussex, miercuri dimineaţă.

Dacă instanţa nu ar recunoaşte acest lucru, Harry „ar simţi o anumită nedreptate”, a adăugat el. Prinţul a mai explicat că „ura” faţă de el şi de soţia sa Meghan, alături de care a plecat în California în 2020, a fost una dintre motivaţiile sale pentru acest proces.

Miercuri dimineaţă, Andrew Green, avocatul MGN - care, pe lângă Daily Mirror, publică Sunday Mirror şi Sunday People - a continuat să-l interogheze pe prinţ în detaliu despre articolele litigioase, ca şi cu o zi înainte, cerând dovezi ale practicilor ilegale. 

Prima menţionată, publicată în 2005, a dezvăluit că Harry, pe atunci ofiţer stagiar al armatei, a fost „exceptat de la marşuri zilnice” de cinci mile din cauza unei răni la genunchi.

Pentru Andrew Green, acuzaţiile lui Harry privind piratarea mesageriei sale vocale sunt „speculaţii”. "Deloc", a reacţionat prinţul. După cum raportează The Guardian, Andrew Green şi-a încheiat interogarea susţinând că Harry nu avea nicio dovadă că e-mailul i-a fost piratat.

„Îmi aduc aminte de apeluri care au durat o secundă şi îmi amintesc că mulţi oameni m-au întrebat dacă le-am primit şi în mesageria vocală. (...) Când mi s-a spus că este hacking, a avut sens”, a spus Harry.
Prinţul a acuzat, de asemenea, MGN de ​​„distrugerea la scară largă a probelor”.

33 de articole publicate în Daily Mirror se află în centrul acestui proces. O mare parte a zilei a fost dedicată articolelor publicate în timpul relaţiei cu fostul sa parteneră, Chelsy Davy. O relaţie care a fost relatată pe larg de presa tabloidă.

Unul dintre articole susţinea că prinţul petrecea „15 minute pe zi” trimiţând e-mailuri prietenei sale dintr-o sală de calculatoare din Sandhurst, Academia militară în care se afla.

„Nu văd cum ar fi putut cineva să ştie asta”, a spus prinţul, întrebat de avocat dacă crede că informaţiile provin din colectarea ilegală de informaţii.
El a arătat mai multe articole care oferă detalii tulburătoare despre conversaţiile lor telefonice care, potrivit lui, au fost obţinute ilegal.

David Sherborne, avocatul Prinţului Harry, i-a chestionat. Întrebat cum s-a simţit în acea zi şi jumătate în care a revăzut acei ani petrecuţi înconjurat de presa tabloidă, prinţul Harry, care uneori părea obosit, a părut emoţionat. „Înseamnă mult”, a spus el. 

Harry a părăsit boxa martorilor la mijlocul după-amiezii, dar nu şi Înalta Curte de Justiţie. A rămas în sală pentru a participa la interogatoriul lui Jane Kerr, o fostă jurnalistă Daily Mirror.

Timp de câteva ore, avocatul Prinţului Harry a intrat în ofensivă. A întrebat-o pe jurnalistă despre detectivii privaţi pe care i-a folosit în anii ei petrecuţi în redacţie - ea ar fi contactat o agenţie de detectivi privaţi de nu mai puţin de 900 de ori, relatează The Guardian.

Jane Kerr a încercat să se sustragă de la obligaţia de a furniza dovezi săptămâna trecută, înainte de a fi forţată să-şi onoreze citaţia astăzi. Ea a recunoscut că nu a vrut să vină.

Ea a evocat adesea amintiri vagi ale acestor contacte, susţinând că nu a folosit niciodată cu bună ştiinţă informaţiile obţinute ilegal.

„Semnezi o depoziţie în care spui că nu aţi apelat niciodată la un detectiv privat care a obţinut informaţii ilegal”, i-a spus David Sherborne. „Dar cum puteţi semna depoziţia dacă nu sunteţi sigură ce detectivi aţi contactat?”. 

Dacă Mirror Group Newspapers (MGN) şi-a cerut deja scuze pentru practicile sale de atunci, prinţul Harry trebuie să-l convingă în acest proces pe judecător că a existat obţinerea ilegală de informaţii tocmai în cele 33 de articole aduse procedurii.

Ducele de Sussex a părut uneori ezitant în timpul interogatoriului său de către avocatul grupului de presă, Andrew Green. Pe de altă parte, a descris mai general intruziunea presei tabloide în viaţa sa, de la o vârstă fragedă, şi suferinţa şi chiar „paranoia” lui în faţa articolelor publicate despre el.

El a denunţat, de asemenea, practicile „dispreţuitoare” ale anumitor ziare, aşa cum a făcut deja într-un documentar de pe Netflix în decembrie şi în cartea sa de memorii "Rezervă", publicată în ianuarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.