Primele imagini cu planeta Mercur surprinse de sonda BepiColombo au fost publicate de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia Spaţială Japoneză (JAXA).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sonda spaţială europeană BepiColombo a avut săptămâna aceasta prima „întâlnire” cu Mercur, cea mai ascunsă planetă a Sistemului Solar, în încercarea de a intra pe orbita ei. Bepi a trecut la 199 de kilometri de suprafaţa planetei, înainte de a se retrage din nou în adâncul spaţiului.

Cercetătorii care controlează sonda plănuiesc alte patru astfel de zboruri, de fiecare dată folosindu-se de impulsul gravitaţional al lui Mercur să reducă viteza lui Bepi. Scopul este ca Bepi să se mişte suficient de încet cât să cadă pe o orbită stabilă. Acest lucru ar trebui să se întâmple până la finalul anului 2025.

Sonda s-a aflat vineri noapte, la ora României 01:34, la cea mai mică distanţă de planetă.

Misiunea a captat primele imagini cu ajutorul camerelor de monitorizare, nu cu aparatura ştiinţifică de înaltă rezoluţie din dotare. Acele camere nu pot să vadă momentan nimic pentru că sunt ţinute în ceea ce este numit coşul navetei spaţiale.

După câteva ore de la zbor, a trimis imaginile alb-negru. ESA a transmis că imaginile prezintă emisfera nordică a planetei, iar printre caracteristic se află craterul Lermontov, cu diametru de 166 de kilometri.

Bepi este formată din nou părţi - una, dezvoltată de ESA, cealaltă, de JAXA. Felul în care aceste două componente au fost cuplate pentru călătoria spre Mercur împierdică deschiderea principalelor camere.

Următorul survol al lui Bepi este programat pentru iunie 2023. În calendar sunt marcate septembrie şi decembrie 2024 şi ianuarie 2025, când sonda ar trebui să fie într-o orbită regulată pentru a începe operaţiunile ştiinţifice complete în 2026.

Elementele european şi japonez ale misiunii se vor separa odată ce intră pe orbita planetei şi vor avea roluri diferite.

Mercury Planetary Orbiter (MPO) al Europei este conceput pentru a carta terenul Mercur, pentru a genera profiluri de nivel, a colecta informaţii despre structura şi compoziţia suprafeţei planetei, precum şi pentru a face detecţie.

Mercury Magnetospheric Orbiter (MMO) al Japoniei are ca prioritate studierea câmpului magnetic al lui Mercur. Va ancheta comportamentul acestuia şi interacţiunea lui cu „vântul solar”, cantitatea imensă de particule care e emisă de Soare. Acest vânt interacţionează cu atmosfera extrem de rarefiată a lui Mercur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.