Primăria Capitalei se redeschide publicului, în noaptea de 14 mai, cu o serie de evenimente în cadrul cărora vizitatorii vor putea redescoperi istoria şi arhitectura palatului care găzduieşte Primăria, dar şi poveşti despre oraşul trecut şi prezent prin expoziţii, proiecţie de film şi instalaţie video despre Bucureşti, anunţă Arcub.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce anul trecut, Primăria a fost deschisă pentru prima dată publicului larg cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor şi vizitată de mii de oameni, Primăria Municipiului Bucureşti reintră anul acesta în programul evenimentului care are loc pe 14 mai, în intervalul orar 18.00-24.00, cu o serie de expoziţii, instalaţii şi o proiecţie de filme, care marchează, prin evenimente tematice, momente remarcabile şi istorice ale Capitalei.

Din programul Nopţii Europene a Muzeelor la Primăria Capitalei fac parte:

• şase expoziţii – „112 Patrimoniu” - harta sesizărilor pe patrimoniu Bucureşti (Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti), „Virtuţile Restituţiei – Principii de Recuperare în zone de Patrimoniu Agresate”(Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”), „Machetele PUZ-urilor Buzeşti şi Verona” (Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti), „Elev în Epoca de Aur” (Andrei Bîrsan), „După 20 de ani” (Andrei Bîrsan) şi „Forturile Capitalei, de la ruină la resursă” (Asociaţia Turism Istoric);

• patru instalaţii - „Glosar de termeni de arhitectură” (Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti), „Azi sunt primar” (Asociaţia Turism Istoric), Uranus Conciliere” (Ideilagram) şi instalaţia video despre Bucureştiul de secol XX „Colecţia de imagini Mihai Oroveanu” (Salonul de proiecte);
• o proiecţie de filme istorice din arhiva Muzeului Municipiului Bucureşti.

Toate evenimentele prezente anul acesta la Primăria Capitalei aduc în discuţie problema patrimoniului bucureştean şi a modului în care acesta poate deveni o resursă viabilă şi vitală a oraşului. Publicul poate să descopere nu doar imagini ale vechiului Bucureşti, ci chiar să propună idei pentru regenerarea urbană sau platforme prin care se pot implica activ în problemele comunităţii. Evenimentele vor avea loc atât în interiorul clădirii din Bulevardul Regina Elisabeta, precum şi în curtea interioară a Primăriei.

Programul de vizitare este de la ora 18:00 şi până ora 24:00, ultima intrare fiind la ora 23:45. Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 10 – 15 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Zeppelin, Asociaţia Turism Istoric şi Salonul de proiecte.

Din programul Nopţii Europene a Muzeelor la Primăria Capitalei fac parte următoarele evenimente:

Expoziţii

„112 Patrimoniu” (Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti) - Harta sesizărilor pe patrimoniu Bucureşti este un proiect care face apel la civism şi la implicare cetăţenească pentru valorile patrimoniului. Platforma „112 Patrimoniu” s-a creat după o serie de controverse legate de diverse clădiri de patrimoniu care au fost dărâmate în 2019. Prima acţiune a fost o scrisoare deschisă către primăria oraşului, semnată de peste 170 personalităţi din Bucureşti şi peste 3.000 de semnatari în online. Aceasta acţiune a închegat la Ordinul Arhitectilor Filiala Bucureşti Grupul pentru Patrimoniu, iniţiator al acestei platforme de acţiune rapidă, dedicată în principal acţiunilor rapide în situaţia agresiunilor pe patrimoniul construit al Bucureştiului.

„Virtuţile Restituţiei - Principii de Recuperare în zone de Patrimoniu Agresate” (Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti) este o expoziţie care pune în discuţie modalitatea în care ar trebui recuperate clădirile de patrimoniu agresate. Proiectul încearcă să găsească un set comun de valori care să fie transpus legislativ în vederea protejării patrimoniului existent, dar şi a recuperării celui deja agresat.

„Machete PUZ-uri Buzeşti şi Verona” (Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti) – Cele două zone care apar în machetele ridică o serie de întrebări legate de modul în care se fac demolările în ariile considerate de patrimoniu sau protejate precum şi modul în care ar trebui să ne raportăm la aceste zone istorice ale Capitalei.

„Forturile Capitalei, de la ruină la resursă” (Asociaţia Turism Istoric) este un proiect inedit care porneşte de la nevoile reale de integrare şi remodelare a unor obiective militare în peisajul urban. Întreaga centură fortificată a Capitalei are potenţialul de a deveni o centură verde cu numeroase spaţii culturale, artistice, de agrement. Proiectul centralizează idei şi soluţii implementate pe construcţii similare în alte ţări şi propune, în funcţie de particularitatea fiecărei zone în parte soluţii de integrare şi de folosire a acestor spaţii unice în România.

„Elev în Epoca de Aur” (fotograf: Andrei Bîrsan) – Expoziţia de fotografie încearcă să recreeze atmosfera unei instituţii greu încercată în anii dictaturii ceauşiste, dar şi să sugereze o atmosferă de îndoctrinare cotidiană a tânărului aflat pe băncile şcolii şi care a reuşit să devină intelectualul de astăzi fără a fi suferit, aparent, mari traume sau fără a-şi fi pierdut umanitatea şi bucuria de a învăţa şi iubi cartea.

„După 20 de ani” (fotograf: Andrei Bîrsan) este un proiect al fotografului Andrei Bîrsan care a cartografiat fotografic aceleaşi locuri din Bucureşti după mai bine de două decenii. Instantaneele sale ne oferă posibilitatea să călătorim în timp şi să înţelegem evoluţia Capitalei de la Revoluţia din 1989 până azi.

Instalaţii

„Glosar de termeni - definiţii din normele pentru construcţii” (Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti) este un proiect care porneşte de la o necesitate şi anume este necesară o imagine cât mai clară şi mai completă asupra terminologiei folosite în legislaţia domeniului. Glosarul îşi propune centralizarea tuturor definiţiilor existente. Este o invitaţie către arhitecţii, dar şi către publicul larg să contribuie la dezvoltarea acestui glosar prin adăugarea de termeni şi definiţii, aşa cum apar în legislaţia pe care o consultă.

„Azi sunt primar” (Asociaţia Turism Istoric) este o instalaţie care încearcă să motiveze atitudinea civică a celor care ajung în faţa acesteia. Mai exact cetăţenii sunt puşi în faţa problemelor cu care se confruntă oraşul şi sunt invitaţi să ofere soluţii/sugestii administraţiei actuale.

Colecţia de imagini Mihai Oroveanu (Salonul de proiecte) – Instalaţia video despre Bucureştiul de secol XX, creată de Salonul de proiecte, prezintă un montaj animat cu fotografii din colecţia de imagini, constituită în timp de Mihai Oroveanu (1946-2013), istoric de artă, curator, dar şi un fotograf extrem de activ şi productiv. El a grupat colecţia pe diverse categorii - industrie, agricultură, cultura rurală şi subiecţii ei, Bucureştiul şi istoria lui, muzee şi expoziţii, familia regală a României, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, regimul comunist de-a lungul mai multor decade. O parte importantă a colecţiei constă în imagini realizate preponderent de fotografi sau studiouri fotografice din România, acoperind un interval temporal între jumătatea secolului al XIX-lea şi anii recenţi.

„Uranus Conciliere” (Ideilagram) este un proiect despre istoria vie, despre spiritul comunitar, despre legăturile şi urmele rămase pe teren sau în sufletul celor care au locuit acolo. Expoziţia îşi propune nu doar să aducă înapoi, la nivel simbolic, o lume dispărută prin demolările comuniste, ci şi un dialog civilizat de regenerare urbană a ceea ce-a fost cartierul Uranus ce se întindea în actuala zonă a Casei Poporului. Proiectul prezintă o documentaţie istorică şi arhitecturală, fragmente din construcţiile demolate sau obiecte păstrate de către locuitori. 

Film

Proiecţie de filme despre Bucureşti din arhiva Muzeului Municipiului Bucureşti – Muzeul Municipiului Bucureşti oferă publicului posibilitatea de a viziona o serie de filme de colecţie care aduc un plus excelent de informaţii despre Calea Văcăreşti, Strada Lipscani şi zona Dămăroaia. Documentarele au o deosebită valoare istorică prin faptul că suprind imagini inedite cu primul ministru Ion I.C. Brătianu şi imagini ale Complexului Monumental Văcăreşti demolat în 1985.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.