Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de decorare a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti şi a unor actori ai acestei instituţii de cultură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, cu prilejul aniversării a 70 de ani de activitate ca instituţie de stat, în semn de apreciere pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale a ţării noastre, pentru dăruirea cu care s-a ilustrat în viaţa culturală, prin promovarea unei educaţii artistice de calitate în rândul tinerelor generaţii, dovedind excelenţa la nivel naţional şi internaţional, preşedintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D-„Arta spectacolului”, Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

De asemenea, în semn de recunoaştere şi apreciere pentru remarcabilele prezenţe artistice, în care talentul, energia şi inteligenţa au dat viaţă şi frumuseţe marilor roluri interpretate, preşedintele Klaus Iohannis a conferit: Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Ofiţer actriţei Maia Morgenstern, Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer actorilor Rudi Rosenfeld şi Nicolae Călugăriţa, Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler actriţelor Mya Liontescu şi Dorina Păunescu, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D-„Arta spectacolului” actriţei Olimpia Lazăr şi actorilor Cornel Ciupercescu şi Florea Cârstea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.