Un parlamentar conservator din Berlin a cerut luarea de măsuri împotriva dirijorului german Justus Frantz, care s-a deplasat la Moscova săptămâna aceasta pentru a primi Ordinul Prieteniei din partea preşedintelui rus Vladimir Putin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Roland Theis, membru al parlamentului din partea Uniunii Creştin-Democrate, a declarat joi pentru Politico Berlin Playbook că preşedintele german Frank-Walter Steinmeier ar trebui să-i retragă lui Frantz Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania.

„Oricine se aliază cu un dictator ale cărui agresiuni militare hibride sunt îndreptate, până în prezent, împotriva ţării noastre, nu mai poate fi purtător al Ordinului Federal de Merit”, a declarat Theis pentru Politico.

Marţi, Putin l-a decorat pe muzicianul german în vârstă de 81 de ani, spunând: „De mulţi ani, Justus Frantz a contribuit în mod fructuos la consolidarea relaţiilor şi la îmbogăţirea reciprocă între culturile Rusiei şi Republicii Federale Germania”.

În februarie 2023, Frantz a semnat controversatul „Manifest pentru pace”, o petiţie online iniţiată de politicianul de stânga Sahra Wagenknecht, care solicita negocieri cu Rusia.

Potrivit site-ului său web, Frantz a concertat cu orchestrele filarmonice din Berlin, New York şi Viena, precum şi cu Orchestra Simfonică din Londra. Relatările spun că este un admirator al legendarilor compozitori ruşi Piotr Ceaikovski şi Serghei Rahmaninov.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.