Aproape 100 de oameni cu poveştile lor cunoscute pe an, timp de şase ani şi jumătate, în 12 ţări, este rezultatul expoziţiei „Plecat”, de Elena Stancu, jurnalist, şi Cosmin Bumbuţ, fotograf, vernisată sâmbătă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Proiectul abordează tema dislocării, navigând între politicile identitare şi fragilitatea noţiunii de „acasă”. Printr-un discurs vizual şi narativ, „Plecat” investighează condiţia umană a celor care trăiesc între lumi - o diasporă fracturată care reconfigurează spaţiul cotidian şi simbolic.
Familii care merg la biserică, tineri neadaptaţi în patria părinţilor, femei epuizate dar fericite să muncească departe de soţi abuzatori, copii români născuţi în altă limbă, tinere culegătoare la roşii, la căpşuni, la mere, îngrijitoare, constructori, artişti şi cercetători, medici, toţi alcătuiesc cealaltă Românie, în poveşti cu impact emoţional puternic.
Pentru ca publicul să simtă mai bine dorul de casă al celor plecaţi, în expoziţie există amenajat raftul de la magazinul românesc cu pufuleţi şi alte produse din Almancil, Portugalia, august 2020, sau o staţie în Bruxelles unde opresc autobuzele şi microbuzele care aduc care aduc pasageri şi pachete din România în Belgia în 2023, cizmele pline de noroi sau casca de protecţie ale celor care muncesc prin ţări din Europa.
„Am pornit acest proiect, pentru că voiam să înţelegem mai mult despre aceşti oameni. Nu ştiam care va fi dimensiunea acestui proiect şi că va dura 6 ani jumătate în care am trăit mai mult vieţile acestor oameni decât vieţile noastre. În aceşti ani, am călătorit cu autorulota şi am trăit în comunităţile românilor din diaspora, fie în ferme, în şantiere, în Spania, în Anglia, în Danemarca. Ce mi se pare foarte important, este faptul că dincolo de ce vedeţi aici, fotografie documentară şi journalism, este că vedeţi istoria noastră contemporană. Migraţia este unul dintre cele mai importante fenomene sociale din România contemporană iar istoria noastră o găsim pe şantierele din Belgia, unde se construieşte în limba română, o găsim în câmpurile de căpşuni din Spania, în centrele de peşte din Suedia unde lucrează români. Este foarte important să-i cunoaştem”, a explicat Elena Stancu, jurnalista responsabilă cu textele din acest proiect, care au fost publicate pe teleleu.eu.
Cum şi-au „câştigat” accesul în familiile românilor plecaţi din ţară
„La început, în 2019, a fost destul de greu”, a mărturisit Cosmin Bumbuţ. Mai târziu, au încercat să-i abordeze pe grupurile de români, după care în comunităţile în care românii se strângeau la biserică. Încrederea lor a fost câştigată pentru că au rămas lângă românii plecaţi mai mult timp, s-au împrietenit cu ei.
„Ne-am concentrat pe poveşti cât mai diferite, avem şi migranţii economici, care au plecat permanent, şi sezonierii care lucrează în agricultură, dar şi medici, cercetători, cântăreţi de opera”, a spus Elena Stancu la vernisaj.
„Cred că ce au făcut ei ar trebui să fie preluat şi să se facă o istorie itinerantă, să meargă şi prin ţară”, a spus Tudor Giurgiu.
Întrebaţi dacă vor să se stabilească undeva, să nu mai călătorească, cei doi spun: „Noi nu trăim în autorulotă pentru că suntem nişte boemi sau pentru că ne dorim o viaţă plină de aventuri. Problema este că în România nu poţi face jurnalism şi fotografie documentară pentru că nu ai instituţii, nu ai platforme de fotografie documentară care să te susţină financiar, aşa că trebuie să găseşti soluţii, să te inventezi şi să găseşti tot felul de soluţii aşa cum am găsit noi, cu autorulota pentru că e ieftin, şi să trăim din donaţiile cititorilor, pentru că o altă manieră de a ne face meseria noi nu am găsit. Noi trăim în România, dar ca să facem muncă documentară, trebuie să călătorim în comunităţi”.
Proiectul se va regăsi şi într-un viitor documentar, aşa cum a dezvăluit Tudor Giurgiu. „Mă gândeam că ar fi interesant, peste vreo 15 ani să se facă şi un film despre ei”, a afirmat preşedintele TIFF.
Migranţii economici, cei mai conectaţi la România
„E foarte greu de caracterizat diaspora ca întreg, pentru că nu e un tot unitar. Având în vedere că sunt aproape 6 milioane de români, vorbim de o Românie mică, dar o Românie. Migranţii economici sunt foarte conectaţi la ceea ce se întâmplă în România. Mă gândesc şi la muncitorii în construcţii din Belgia, pe care i-am documentat 6 luni anul trecut. Cei care au migrat dintr-o poziţie mai privilegiată, cei care sunt medici, IT-işti, ei sunt mai desprinşi de România. Ceea ce m-a surprins acum, de exemplu, la votul din diaspora, când ne aşteptam ca rezultatul să fie mai dezastruos, ne-a surpins că a ieşit cealaltă diaspora, oameni care nu mai votaseră de decenii pentru România. O familie din Germania decisese să nu mai voteze pentru o ţară în care nu mai trăieşte. Ei urmăresc doar presa în germană, copiii abia ştiu româneşte. Dar de data asta au votat, după 20 de ani, pentru că situaţia li s-a părut foarte gravă”, a povestit Elena Stancu.
„Trebuie sprijiniţi, pentru că ei fac ceea ce ar fi trebuit să facă alte instituţii. Ei fac misiune de serviciu public”, a subliniat Tudor Giurgiu, îndemnând cititorii să doneze pentru astfel de proiecte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
