Caricaturi semnate de artişti precum Honoré Daumier şi Silvan Ionescu vor putea fi văzute la Muzeul Naţional Cotroceni în cadrul expoziţiei ”Portrete comice. Istoria în caricatură”, care va fi vernisată pe 27 iunie, la ora 18.00, în Spaţiile medievale ale instituţiei muzeale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un eveniment dedicat umorului, expoziţia ”Portrete comice. Istoria în caricatură” va fi deschisă până pe 20 august, informează Muzeul Naţional Cotroceni. 

”Portrete comice. Istoria în caricatură” cuprinde lucrări care au aparţinut unor caricaturişti precum: Honoré Daumier, Constantin Jiquidi şi fiul său, Aurel Jiquidi, Nicolae Petrescu-Găină, Ary Murnu, Ion Bărbulescu alias B´Arg, Iosif Iser, Iosif Ross, M. Tacorian, Ion Don, Gic Săvulescu, Anghel Gh. Pomescu, care semna cu numele de Gilly, Silvan Ionescu şi V.I. Popa.

Selecţia de lucrări de artă şi bunuri de patrimoniu incluse în expoziţie provin din colecţiile instituţiilor de cultură: Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Militar Naţional ”Regele Ferdinand I” şi Muzeul Naţional Cotroceni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.