Arheologii au descoperit rămăşiţele pământeşti foarte bine conservate a doi bărbaţi morţi ca urmare a erupţiei vulcanice care a distrus oraşul antic Pompeii în anul 79 e.n., a anunţat sâmbătă Ministerul italian al Culturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Unul dintre ei, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, este crezut că avea un înalt statut. El prezenta sub gât urmele unei pelerine din lână.

Celălalt bărbat, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 23 de ani, era îmbrăcat într-o tunică şi avea mai multe vertebre strivite, ceea ce indică faptul că era sclav ce făcea munci grele.

Resturile pământeşti au fost găsite în Civita Giuliana, la 700 de metri nord-vest de centrul vechiului Pompeii, într-o încăpere de subsol în zona unei vile unde au loc săpături.

Dinţii şi oasele bărbaţilor s-au conservat, iar golul lăsat de ţesuturile moi a fost umplut cu ghips. Acesta a fost lăsat să se întărească, apoi trupurile astfel refăcute au fost escavate.

„Aceste două victime au căutat probabil refugiu când au fost spulberate de curentul piroclastic dimineaţa, în jurul orei 9”, a spus Massimo Osanna, directorul sitului arheologic. „Este o moarte survenită prin şoc termal, lucru demonstrat de mâinile lor încleştate”.

Într-un comunicat, Dario Franceschini, ministrul Culturii, a spus că descoperirea a subliniat statutul oraşului Pompeii de „loc incredibil pentru cercetare şi studiu”. 

Pompeii, aflat la 23 de kilometri sud-est de Napoli, era locuit de 13.000 de oameni când erupţia vulcanului a dus la acoperirea lui cu cenuşă şi pulberi. Primele descoperiri au fost făcute în secolul al 16-lea, iar săpăturile organizate au început în jurul anului 1750.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.