Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat pe Facebook fiica sa, poeta Magda Cârneci.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Radu Cârneci (1928-2017) a publicat peste 40 de titluri, printre care se numără “Cântarea cântărilor”, “Heraldica Iu­birii”, “Temerile lui Orfeu” şi “So­ne­te”, iar dintre traducerile publicate în volume - Léopold Sédar Senghor (Se­negal), “Jertfe negre”, Kahlil Gi­bran (Liban), “Profetul” şi “Grădina Profetului”, Mousse Boulanger “Ini­mă de aur”, Delmira Agustini (Uru­guay), “Dulci elegii” şi “Integrala lirică Baudelaire”. 

A fost distins cu Premiul Academiei Române pentru "Tmpul Judecător", iar cu "Cântând dintr-un ar­bore" a primit Pre­miul Uniunii Scriitorilor.

S-a născut pe 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal - comuna Pardoşi, jud. Râmnicu-Sărat (azi, Buzău). Licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Braşov (1954).

În 1964 a înfiinţat la Bacău revista de cultură  (serie nouă) pe care a condus-o până în 1972. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor (1972-1976), apoi şef al secţiei de literatură şi artă la revista Contemporanul (1976-1990).

În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista Neamul Românesc, publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. A înfiinţat şi a condus editura Orion (1991-2008), de asemenea, a fost şi director executiv al Fundaţiei Naţionale "Izvoare" pentru protecţia Naturii şi Artelor în România.

Radu Cârneci este şi autorul unor importante antologii literare, cu teme abordate pentru întâia dată în cultura naţională, astfel: "Sonete - Shakespeare - Voiculescu" - 1996; "Arborele neuitării" (cuprinzând poeţi de limbă rămână din Israel) - 1997; "Mioriţa" - în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu - 1997; "Poezia Pădurii române" (patru volume: I. poezia populară de inspiraţie silvestră; II. clasicii; III. modernii; IV. contemporanii) - 2001; "Cinegetica" (trei volume, texte din literatura universală şi română) - 2003; "Cântarea Cântărilor" - antologie (cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea cuprinsă în Biblia lui Şerban - 1688 şi până în prezent) - 2009; "Antologia Sonetului Românesc" (trei volume) - 2009; "Amintiri din Paradis" (interviuri) - 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.