Poeta luxemburgheză Anise Koltz este laureata premiului Goncourt pentru Poezie "Robert Sabatier" pe 2018, distincţie care va fi decernată vineri, potrivit site-ului Academiei Goncourt citat de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 89 de ani, Anise Koltz este, potrivit editorului său, autoarea unei opere "condamnată la incertitudine, la neliniştea de a nu formula esenţialul, adică o realitate care scapă fără încetare, fie că este vorba de partea sa vizibilă sau de cea ascunsă a lucrurilor". 

Laureată a numeroase premii literare în care premiul "Apollinaire" (1998) şi premiul pentru literatură francofonă "Jean Arp" (2008), Anise Koltz a publicat mai întâi texte în germană înainte de a scrie exclusiv în franceză începând cu anii 1980. 

O antologie a poemelor sale a fost publicată în 2016 sub titlul "Somnambule du jour", cu ocazia a 50 de ani de la înfiinţarea colecţiei Poésie/Gallimard.

"Poezia trebuie să stea mărturie pentru derularea epocii noastre. Or, niciodată în istoria umanităţii nu a existat un secol mai barbar ca al nostru. Şi ororile continuă şi se înmulţesc în toate colţurile lumii. Suntem neputincioşi în faţa sărăciei, corupţiei şi manipulării. Oare trebuie să trecem prin faţa dramelor care au loc cu ochii închişi de frica de a nu fi noi înşine zdrobiţi de violenţă?", se întreabă poeta, etern nesupusă ordinii stabilite. 

"Poetul trebuie, deci, să ia atitudine în faţa lumii care îl înconjoară. S-a terminat cu florile şi păsărelele... Dumnezeu a murit! Omul este singur în faţa lui însuşi, în faţa Universului", răspunde ea dând astfel sens poeziei sale. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.